Răspunzând unei întrebări pe această temă, Simona Halep a spus că îşi va anunţa retragerea din tenis înaintea unui turneu, la fel ca daneza Caroline Wozniacki, şi nu cu un an înainte, ca spaniola Carla Suarez Navarro.
"Să vă spun cinstit, am vorbit cu fratele meu ieri despre asta. Nu m-am gândit încă, probabil o voi face la fel ca ea (n.r. - Wozniacki), să anunţ că e ultimul turneu şi apoi mă retrag. Nu pot să spun că este ultimul an, pentru că eu îmi schimb destul de des părerea şi nu e bine. Probabil că o să anunţ înaintea unui turneu şi apoi voi fi aut din lumea asta", a declarat Halep, la conferinţa de presă susţinută, sâmbătă, după meciul cu Iulia Putinţeva.
Despre această partidă, Halep a spus că a decurs aşa cum se aştepta: "Mă aştetam ca meciul să decurgă aşa, ştiam cum joacă. A fost mai puternică pe forehand decât mă aşteptam. Ştiam că trebuie să-i atac serviciul, eu să servesc bine, pentru că loveşte bine returul. În mare, a fost cum mă aşteptam. Ştiam că este foarte bună la scurte. Am devenit puţin frustrată pentru că am ajuns la multe dintre ele, dar le-am ratat sau le-am pus în terenul ei, de unde m-a pasat. Da, a fost puţină frustrare acolo, dar apoi am fost mai atentă la loviturile ei şi a fost mult mai bine în final."
Ea consideră că a făcut un mare pas înainte în jocul ei, prin folosirea mai des a scurtelor şi prin venirile la fileu.
"Cred că mi-am îmbunătăţit serviciul, returul arată destul de bine, merg la fileu, am inclus câteva scurte în jocul meu, este un pas mare. Sunt fericită de jocul meu", a spus Halep.
Jucătoarea română ştie la ce să se aştepte şi de la următorul meci, cu belgianca Elise Mertens.
"Am jucat de câteva ori, la French Open, Madrid, Doha, este suficient ca să ştiu cum joacă şi ce trebuie să fac împotriva ei. Nu m-am gândit la meci, ca să fiu sinceră, pentru că este prea repede, dar voi fi pregătită pentru această partidă. Va trebui să lupt. Chiar dacă o să joace bine, eu o să fiu acolo. Dacă îmi aduc bine aminte, la Doha am avut set şi break, dar a luptat până la capăt. Nu renunţă şi joacă rapid, aproape de linia de fund", a precizat Halep.
Simona Halep nu se uită la tenis în zilele libere, aşa că nu a văzut cum Serena Williams şi Naomi Osaka au fost eliminate vineri.
"Nu am văzut niciun meci, m-am plimbat prin oraş puţin, ca să mă relaxez. Când nu sunt pe teren nu prea mă uit la tenis. Televizorul este acolo, dar nu-i dau atenţie. Am auzit că Federer a avut un meci mare. Millman a fost extraordinar, îl felicit!", a spus ea.
Simona Halep îşi doreşte să joace împotriva belgiencei Kim Clijsters, care va reveni în curând pe terenul de tenis la vârsta de 36 de ani.
"Este frumos să aud că revine. Am jucat o dată cu ea şi am pierdut, aşa că poate voi avea o altă şansă să joc împotriva ei. A fost un model pentru mine. Văzând-o când creşteam, ambiţia şi modul în care evolua fără frică m-au făcut o jucătoare mai bună. Abia aştept să o văd în circuit", a afirmat fostul lider WTA.
Pentru Halep, turneele de grand slam nu mai sunt ceva de neatins: "Am jucat câteva finale înainte şi simţeam că este foarte greu să iau una. După ce am câştigat, am simţit că e posibil, orice e posibil, poate m-am relaxat un pic mai mult şi nu mai văd aceste turnee ca fiind de neatins. Mă simt mai încrezătoare, ştiu că e greu de câştigat meci după meci, şapte meciuri la rând, dar este posibil. Asta mă face mai încrezătoare."
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 38 WTA, calificându-se pentru a cincea oară în optimile de finală ale Australian Open.
Halep va evolua în faza următoare cu belgianca Elise Mertens, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.