Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, aa declarat, vineri, că ţara sa este gata să discute cu Washington-ul despre un schimb de prizonieri, în contextul în care în urmă cu o zi baschetbalista Brittney Griner a fost condamnată în Rusia la nouă ani de închisoare, relatează Reuters.
“Suntem gata să discutăm acest subiect, însă în cadrul canalului convenit de preşedinţii Putin şi Biden”, a spus Lavrov. “Dacă americanii decid să recurgă încă o dată la diplomaţia publică... asta este treaba lor şi chiar aş spune că este problema lor”, a adăugat oficialul rus.
Kremlinul a avertizat anterior SUA cu privire la apelarea la “diplomaţie la megafon” în cazul Griner, precizând că această metodă doar ar afecta eforturile de asigurare a unui eventual schimb.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sentinţa lui Griner, calificată de Joe Biden drept inacceptabilă, ar putea deschide calea unui schimb de prizonieri care să îi includă pe sportivă şi pe un traficant rus de arme.
Statele Unite au făcut deja ceea ce secretarul de stat Antony Blinken a descris ca fiind “o ofertă substanţială” pentru a asigura eliberarea americanilor încarceraţi în Rusia, inclusiv eliberarea lui Griner şi a fostului puşcaş marin Paul Whelan.
Griner, dublă campioană olimpică şi star WNBA, a fost arestată la 17 februarie, pe aeroportul din Moscova, în bagajele sale găsindu-se cartuşe de vaping cu ulei de haşiş. Griner, care avea reţetă pentru canabis medical în SUA din cauza unor dureri cronice, a spus că a greşit punând din greşeală în bagaj cartuşele de vaping când se grăbea să nu piardă avionul. Ea a pledat vinovat, însă a insistat asupraa faptului că nu a intenţionat că încalce legile din Rusia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...