Sancţionată iniţial cu un meci fără spectatori pentru insultele rasiste proferate la adresa lui Mike Maignan, gruparea Udinese şi-a redus pedeapsa în urma unui recurs, a anunţat miercuri, Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, federaţia a decis închiderea tribunei Curva Nord pentru următoarele două meciuri de pe teren propriu.

În Curva Nord se aflau spectatorii care i-au adresat injurii rasiste şi au imitat strigăte de maimuţă la adresa lui Mike Maignan pe 20 ianuarie, în timpul meciului din Serie A dintre Udinese şi AC Milan.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Clubul îşi justificase apelul împotriva sancţiunii iniţiale a unui meci cu uşile închise prin dorinţa de a "proteja reputaţia de club, care este istoric multietnic, şi eforturile pe care le-am făcut pentru a-i urmări în justiţie pe autorii acestor fapte".

La 20 ianuarie, în timpul meciului echipei sale de la Udine, din etapa a 21-a a campionatului italian, Maignan a fost ţinta unor insulte rasiste din partea suporterilor afalţi în tribunele din spatele porţii sale.

După ce l-a avertizat iniţial pe arbitru, el a părăsit terenul în minutul 34, urmat de coechipierii săi de la AC Milan.

Arbitrul a întrerupt apoi meciul, care s-a reluat după o pauză de cinci minute şi a fost câştigat cu 3-2 de AC Milan.

Acest incident rasist a stârnit un val de susţinere din partea lumii fotbalului şi Maignan a cerut autorităţilor să îşi asume responsabilitatea.

De atunci, cinci spectatori au fost interzişi pe viaţă pe stadionul echipei Udinese.

 



 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.