Clubul Udinese a făcut apel la sancţiunea primită marţi, de un meci fără spectatori pentru insultele rasiste adresate la meciul de săptămâna trecută de unii dintre suporterii săi lui Mike Maignan, relatează AFP.
Clubul din Serie A, care între timp a decis interdicţii pe viaţă pentru cinci fani, a fost sancţionat după ce portarul francez a fost ţinta insultelor în prima repriză a înfrângerii cu 2-3 în faţa echipei AC Milan.
Franco Collavino, directorul general al grupării Udinese, a declarat că sancţiunea dictată de comisia de disciplină a Ligii italiene de fotbal a fost nedreaptă având în vedere numărul mic de persoane care l-au insultat pe Maignan, spre deosebire de alte episoade din Italia în care au fost implicaţi mii de fani.
"Ne-am petrecut o mare parte din zi gândindu-ne dacă vom face sau nu apel", a mai explicat Collavino într-un comunicat. "După ce am analizat documentele, ne-am dat seama că trebuie să acţionăm pentru a proteja reputaţia clubului nostru, care este în mod istoric multietnic, şi eforturile pe care le-am făcut pentru a urmări în justiţie pe autorii acestor acte."
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...