Internaţionalul portughez Ruben Semedo, reţinut de poliţia greacă timp de câteva zile sub acuzaţia de viol a unui minore, a fost eliberat, joi, după ce a plătit o cauţiune de 10.000 de euro, potrivit unor surse judiciare, informează AFP.
Fundaşul de 27 de ani al echipei Olympiacos Pireu nu are nicio restricţie după punerea sa în libertate.
Fostul jucător al echipei Sporting Lisabona (2010 - 2017) a fost arestat preventiv duminică după ce o tânără de 17 ani l-a acuzat că a forţat-o să bea într-un bar şi apoi a violat-o în casa lui din Glyfada, la periferia Atenei.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fotbalistul a respins acuzaţiile de viol într-o audiere în faţa procurorului general din Atena, care a avut loc marţi. Însă el a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu minora, dar cu acordul acesteia, fără să ştie vârsta ei, au declarat pentru AFP surse judiciare.
La începutul săptămânii, Olympiacos a anunţat că nu-l va sancţiona pe Semedo, refuzând să comenteze cazul. "Olympiacos respectă prezumţia de nevinovăţie", a precizat campioana Greciei, într-un comunicat.
Semedo nu este la primele probleme cu justiţia. În 2018, în timp ce juca în Spania, la Villarreal, el a fost acuzat de tentativă de omor, lovituri, rănire, ameninţări, sechestrare, port ilegal de armă şi jaf la adresa unei persoane. Semedo a recunoscut unele dintre faptele de care a fost acuzat, însă s-a descoperit că el a acţionat în numele altei persoane, căreia îi era dator.
Fotbalistul a fost reţinut la 20 februarie 2018 pentru că, împreună cu alte două persoane, ar fi legat şi agresat un bărbat în casa sa şi pentru că a mers apoi la casa victimei pentru a o jefui. Jucătorul a fost încarcerat timp de cinci luni în Spania. El a fost eliberat pe cauţiune, după plata a 30.000 de euro.
În acest dosar, Semedo a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare şi a primit o interdicţie pe opt ani de acces pe teritoriul Spaniei.
Din cauza cazierului său, Ruben Semedo a ratat un transfer în aceatsă vară, în Anglia, la Wolverhampton.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.