Presa italiană a scris, vineri, că Juventus i-a stabilit preţul atacantului Cristiano Ronaldo, căruia i se va permite să se transfere la finalul actualului sezon, după ce echipa torineză a ratat a doua oară la rând calificarea în sferturiule de finală ale Ligii Campionilor.
Conducătorii clubului Juventus se vor întâlni cu Cristiano Ronaldo pentru a discuta despre viitorul său. Potrivit rapoartelor din Italia, "bătrâna doamnă" ar trebui să-l vândă pe jucătorul portughez cu cel puţin 29 de milioane de euro pentru a evita o pierdere de capital, potrivit football-italia.net.
Bianconerii nu au în vedere prelungirea contractului atacantului de 36 de ani, în acest moment.
"Din fericire, există încă un an în contractul lui Ronaldo, aşa că avem timp să vorbim cu el. Asta nu este o prioritate în acest moment", a declarat Fabio Paratici, unul dintre conducătorii clubului Juventus, înainte de meciul din Liga Campionilor cu Porto, de marţi.
Ronaldo s-a alăturat echipei Juventus în vara anului 2018, când a venit de la Real Madrid pentru 120 de milioane de euro. El a marcat 27 de goluri în 32 de apariţii în toate competiţiile, în acest sezon, şi a înscris de 92 de ori în 121 de jocuri cu Juve, de când a ajuns la Torino.
Cu Ronaldo pe teren, Juventus a ratat calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, deşi a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (0-1, 2-1), după prelungiri, pe FC Porto, în manşa retur a optimilor de finală, Echipa portugheză a câştigat partida tur, cu 2-1, obţinând calificarea datorită golurilor mai multe marcate în deplasare.
Au marcat: Chiesa '49, '63, Rabiot '117 / Oliveira '19 (p), '115.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.