Clubul River Plate a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, că deşi a respectat toate protocoalele are 25 de cazuri de infectare cu coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Gruparea a precizat că de când a revenit la antrenamente, echipa nu a mai stat în cantonamentul său obişnuit, ci a ales să stea la hoteluri unde fiecare persoană avea camera sa, unde au existat “bule” şi măsuri de igienă îmbunătăţite. În plus, echipa a luat măsuri la transportul aerian şi pe cale terestră, jucătorii şi staful tehnic au fost testaţi de numeroase ori, chiar mai mult decât se cerea. În plus, în zilele de meci s-au luat măsuri speciale, reducându-se la minim numărul persoanelor implicate în fiecare activitate.

River Plate a menţionat că se va adapta regulamentului Conmebol, conform căruia atât timp cât există cel puţin şapte jucători apţi de pe lista prezentată forului echipa trebuie să se prezinte pentru a juca, în caz contrar riscând sancţiuni.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cele mai recente cazuri de covid-19 de la River Plate sunt jucătorii Lucas Beltrán, Flabian Londoño Bedoya, Gonzalo Montiel, Leonardo Ponzio şi Alex Vigo şi Marcelo Pudelka şi Enrique Confalonieri, membri ai stafului medical.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.