Duminică, la numai câteva ore după accidentarea suferită de Dani Carvajal în finalul meciului cu Villarreal, clubul Real Madrid a anunţat că prelungeşte contractul fundaşului spaniol cu încă un an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Real Madrid a oficializat duminică prelungirea până în 2026 a contractului cu fundaşul Dani Carvajal (32 de ani). Iniţial, contractul jucătorului se încheia în iunie 2025. „Real Madrid doreşte să-i arate tot sprijinul şi afecţiunea şi să-i ureze însănătoşire rapidă, astfel încât să revină cât mai repede pe terenurile de fotbal”, scrie în comunicatul de presă publicat de gruparea Los Blancos. La rândul său, Carvajal a reacţionat pe reţelele de socializare, având „doar cuvinte de mulţumire pentru Real Madrid şi preşedinte Florentino Perez”, subliniind că „în momentele dificile ne arătăm cu adevărat sufletul”.

Dani Carvajal s-a accidentat grav sâmbătă, în finalul meciului câştigat de Real Madrid în faţa lui Villarreal, scor 2-0, şi este în pericol să îşi încheie cariera.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.