Spaniolul Rafael Nadal, locul I ATP, s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale US Open, după ce l-a învins, cu scorul de 6-3, 6-3, 6-7 (6), 6-4, pe georgianul Nikoloz Basilaşvili, locul 37 ATP.
Deţinătorul trofeului s-a impus după un meci care a durat două ore şi patru minute, urmând a evolua în turul următor cu austriacul Dominic Thiem, locul 9 ATP.
La rândul său, Thiem a trecut în optimi de sud-africanul Kevin Anderson, locul 5 ATP, cu 7-5, 6-2, 7-6 (2), în două ore şi 37 de minute.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În al doilea sfert de pe partea superioadă a tabloului se vor întâlni argentinianul Juan Martin del Potro, locul 3 ATP, şi americanul John Isner, locul 11 ATP.
De Potro l-a învins, în optimi, cu scorul de 6-4, 6-3, 6-1, pe croatul Borna Corici, locul 20 ATP, după un meci de două ore şi patru minute.
Isner a avut nevoie de cinci seturi şi de trei ore şi opt minute de joc pentru a-l depăşi pe canadianul Milos Raonic, locul 24 ATP, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-4, 3-6, 6-2.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.