Sârbul Novak Djokovici a avut parte de o primire călduroasă, luni, la turneul de la Adelaide, în primul său meci oficial în Australia, de la telenovela expulzării sale din ţară, anul trecut, din cauza statutului său de nevaccinat împotriva Covid-19, notează AFP.
Jucătorul cu 21 de titluri de Grand Slam a jucat la dublu alături de canadianul Vasek Pospisil, dar cei doi au pierdut în faţa perechii Tomislav Brkic (Bosnia/Herţegovina)/Gonzalo Escobar (Ecuador), scor 4-6, 6-3, 10-5.
Aplauze, scandări cu „Novak, Novak”, apoi sesiuni de selfie-uri şi autografe, Djokovic, aflat în prezent pe locul 5 în clasamentul ATP, a avut parte de o primire entuziastă.
Steagurile sârbeşti din tribune au arătat prezenţa multor compatrioţi, dar jucătorul de 35 de ani a fost aplaudat de toată lumea.
Diferenţa este mare faţă de tratamentul pe care l-a primit în urmă cu un an de la autorităţi, după ce a încercat să ocolească obligaţia de vaccinare în vigoare atunci în această ţară.
Acest episod i-a adus deportarea după o şedere într-un centru de detenţie, critici din partea politicienilor locali şi acţiuni în justiţie.
Djokovic a primit, de asemenea, o interdicţie de a intra timp de trei ani pe teritoriul Australia, dar aceasta a ridicată după schimbarea Guvernului de la Canberra.
La sosirea sa în ţară săptămâna trecută, „Djoko”, care va încerca să câştige luna aceasta un al 22-lea titlu de Grand Slam la Melbourne (16-29 ianuarie), a recunoscut că nu va uita niciodată această întâmplare, dar a spus că vrea „să meargă înainte. ".
Sârbul îşi va face debutul la simplu marţi, la Adelaide, împotriva francezului Constant Lestienne.
Things you love to see @DjokerNole on a tennis court pic.twitter.com/qukEwfGsu4
— ATP Tour (@atptour) January 2, 2023
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.