Echipa engleză Arsenal Londra a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 5-2, gruparea londoneză West Ham United, în etapa a 13-a din Premier League.
Elevii lui Arteta au avut o primă repriză senzaţională. Gabriel Magalhaes a deschis scorul în minutul 10, iar Leandro Trossard a făcut 2-0 în minutul 27, ambele goluri venind după pase decisive ale lui Bukayo Saka. Martin Odegaard a înscris şi el, pentru 3-0 în minutul 34, din penalti, pentru ca după numai două minute „tunarii” să marcheze prin Kai Havertz şi să conducă pe London Stadium cu 4-0. Gazdele au marcat prin Aaron Wan-Bissaka golul de onoare, în minutul 38. Ba mai mult, în minutul 40 Emerson înscria şi el părând că West Ham poate reveni în meci. Nu a fost însă decât un foc de paie, pentru că Bukayo Saka a transformat un penalti, în minutul 45+5, şi la pauză a fost 5-2 pentru Arsenal.
Acelaşi scor s-a înregistrat şi la finalul partidei, iar echipa lui Mikel Arteta este pe locul secund în Premier League, cu 25 de puncte. West Ham este pe locul 14, cu 15 puncte.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.