Clubul italian Venezia FC anunţă că l-a achiziţionat pe portarul Ionuţ Radu de la Inter, în baza unui transfer definitiv.
Radu a semnat un contract care îl leagă de clubul Venezia până la 30 iunie 2025.
Născut la Bucureşti pe 28 mai 1997, Radu şi-a dezvoltat abilităţile la echipele de junori ale Viitorului, Steaua şi Dinamo Bucureşti înainte de a ajunge la Inter în 2013. De-a lungul carierei sale, el a acumulat o experienţă semnificativă în Italia, la Avellino, Genoa, Parma şi Cremonese, precum şi stagii internaţionale la Auxerre în Ligue 1 şi Bournemouth în Premier League.
În sezonul trecut, el a avut 5 apariţii pentru Bournemouth în Premier League din Anglia.
Pe scena internaţională, Radu a reprezentat România, câştigând 4 selecţii cu echipa naţională de seniori şi 14 apariţii cu echipa U21.
„Am ales să vin la Venezia pentru că simt că acesta este locul potrivit pentru a-mi arăta valoarea şi sunt foarte încântat de această nouă experienţă. Fanilor noştri le spun: rămâneţi aproape de noi, să luptăm împreună pentru a rămâne în Serie A”, a afirmat Radu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.