Naţionala de polo U20 a României a obţinut victorii în ambele meciuri din grupa E, Divizia 2, a Campionatului Mondial de la Otopeni.
Tricolorii au învins Noua Zeelandă cu 15-6, iar în faţa Peru s-au impus cu 32-5.
La CM under 20 de la Otopeni, competiţie majoră organizată în premieră la noi în ţară, între 10-17 iunie, cele 19 echipe participante au fost împărţite în două divizii valorice. În prima joacă echipele de pe locurile 1-8 la ediţia din 2021, iar în a doua echipele calificate la ediţia din 2023, între care şi România.
Astfel, componenţa grupelor este: A – Italia, Spania, Croaţia, Muntenegru; B – Grecia, Serbia, SUA, Ungaria (Divizia 1), respectiv C – Germania, Africa de Sud, Japonia; D – Brazilia şi Olanda (vor juca două partide împreună, după retragerea Kazakstan); E – Noua Zeelandă, România, Peru; F – Argentina, Australia, Iran.
Primele două clasate din grupele A şi B se vor califica direct în sferturi, iar locurile 3-4 vor juca cu câştigătoarele meciurilor de baraj din grupele C – F, din divizia secundă, pentru ajungerea în sferturi. România va întâlni marţi, de la ora 18.30, câştigătoarea grupei F, Australia.
La ediţia CM U20 din 2021, podiumul a fost ocupat, în ordine, de Serbia, Italia şi Muntenegru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.