Echipa italiană Pisa a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Cosenza, scor 3-1, în etapa a 12-a din Serie B. Jucătorul român Olimpiu Moruţan a înscris două goluri pentru gazde.
Antrenorul Luca D’Angelo a început meciul împotriva Cosenzei cu Marius Marin şi Olimpiu Moruţan titulari, lăsându-l pe bancă pe Adrian Rus.
Moruţan a deschis scorul în minutul 12, iar Masucci înscris pentru 2-0 în minutul 45+5. Moruţan a avut o acţiune periculoasă în minutul 52, dar a reuşit să înscrie în minutul 62 ducând scorul la 3-0. Românul a ieşit de pe teren în minutul 69, înlocuit cu Tramoni. Cosenza a redus din diferenţă în minutul 82, prin D’Urso.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pisa este pe locul 13 în Serie B, cu 14 puncte.
Rezultatele înregistrate sâmbătă în etapa a 12-a din Serie B:
Beneveto – Bari 1-1; Brescia – Ascoli 1-1; Cittadella – Modena 0-0; Pisa – Cosenza 3-1; Sudtirol – Cagliari 2-2; Ternana – Spal 0-0.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.