Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa Chelsea Londra, în etapa I a Grupei L a Ligii Europa.
Golul a fost marcat de Willian '7. La gazde a jucat şi fundaşul Alin Toşca, tot meciul.
Standard Liege, cu Răzvan Marin titular şi pe teren tot meciul, a fost învinsă, în deplasare, cu 5-1 (2-1), de FC Sevilla, în Grupa J. Banega '8 şi '74, Ben Yadder '49 şi '70 şi Vazquez '41, respectiv Djenepo '39 au fost autorii golurilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Rapid Viena, cu Andrei Ivan titular, a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Spartak Moscova, în Grupa G. Ivan a fost schimbat în minutul 76 de Berisha. Golurile au fost marcate de Timofeev '50 (a) şi Murg '68.
Lazio, fără Ştefan Radu, accidentat, a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), pe Apollon Limassol, în Grupa H. Golurile au fost marcate de Luis Alberto '14, Immobile '84 (p), respectiv Zelaya '88.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.