Contractul de finanţare pentru construirea unei săli de sport în Turda a fost semnat miercuri, în prezenţa ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan. Sala ar urma să fie predată în 30 de luni, iar valoarea contractului derulat de CNI este de aproape 65,5 milioane de lei.
Potrivit anunţului de miercuri al ministerului, arena se va realiza în cadrul subprogramului Săli de sport, parte a Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social (PNCIPS), derulat de Compania Naţională de Investiţii (CNI), instituţie care funcţionează sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Adminsitraţiei (MLPDA).
Clădirea va beneficia de bazin de înot, vestiare cu duşuri şi grupuri sanitare aferente pentru sportivi, antrenori, arbitri, oficiali, sală de forţă, saună, cabinete medicale şi antidoping, camere pentru recuperare sportivi (masaj şi fizioterapie), sală VIP, sală pentru conferinţe presă etc.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Construcţia va avea o capacitate totală de 3.320 de locuri, din care 56 destinate persoanelor cu dizabilităţi şi însoţitorilor acestora, şi va putea fi omologată internaţional pentru competiţii de handbal, baschet sau volei.
Valoarea totală a contractului este de 65.438.957,52 lei (cu TVA, taxe şi cote), iar finanţarea se va realiza, în condiţiile legii, de către MLPDA, prin CNI.
Durata contractului încheiat cu Asocierea ACI Cluj & Prodesign Engineering & Construction este de 30 de luni, din care 6 luni de proiectare şi 24 luni de execuţie.
În prezent, Compania Naţională de Investiţii mai are în derulare alte patru săli de sport polivalente/ multifuncţionale în municipiile Piteşti (jud. Argeş), Oradea (jud. Bihor), Constanţa (jud. Constanţa) şi Tulcea (jud. Tulcea), a căror valoare totală este de peste 371 de milioane de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.