Echipa naţională de fotbal U21 a României are ca obiectiv clasarea între primele patru participante la Campionatul European din Italia, din 2019, a anunţat miercuri, selecţionerul Mirel Rădoi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Va trebui să luăm cei mai buni jucători, va trebui să alegem doar 23 de jucători pentru turneul final şi cred că vor fi uniii supăraţi că nu fac parte din lot. Nu am discutat încă cu Cosmin Contra dar ne-a transmis că în cazul în care ne calificăm ne lasă toţi jucătorii eligibili pentru Campionatul European. Din punctul ăsta sunt foarte norocos. Mi-aş dori o grupă din care să reuşim să ne calificăm pentru că obiectivul meu şi al jucătorilor este locurile 1-4. Cred că vom discuta zilele viitoare şi despre obiectiv şi despre strategie şi vor apărea şi bonusurile pentru jucători, în cazul în care vom câştiga. Trebuie însă să fim cu picioarele pe pământ, pentru că nu avem aceeaşi valoare ca şi Anglia, Franţa sau Spania. E adevărat că ne putem bate cu ele, dar nu înseamnă că suntem favoriţi pentru câştigarea Campionatului European”, a declarat Rădoi.

Pentru pregătirea Campionatului European, Rădoi îşi doreşte un meci amical în noiembrie la Bucureşti cu selecţionata Franţei sau a altă echipă puternică din Europa, calificată la turneul final. „Pentru amicalul de luna viitoare aşteptăm în această seară dacă va confirma Franţa şi apoi vom vedea dacă vom căuta altul sau nu. Căutăm un adversar să fie cât de cât puternic, nu neapărat pentru că avem nevoie de o înfrângere ci pentru a vedea problemele pe care le avem să le remediem înaintea Campionatului European.

Tehnicianul spune că acum este claxonat în trafic de suporteri şi speră ca aceeaşi euforie să fie păstrată şi după prima înfrângere a echipei sale: „A mai trecut euforia, dar încă mă bucur, abia acum realizez performanţa realizată. Lumea mă claxonează la semafoare acum dar sper ca şi la prima înfrângere să nu cădem în partea cealaltă. Am început mai bine decât m-am aşteptat în această meserie de antrenor cu această calificare istorică. Mă mulţumesc şi cu jumătate de muncă, pentru că jumătate a fost depusă de Isăilă şi Constantin. E o performanţă uriaşă în cariera mea şi cred că nu poate fi decât benefică”.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a afirmat că suma pe care o primeşte în urma calificării echipei naţionale de tineret la Campionatul European este una nesemnificativă. „Financiar e o sumă nesemnificativă, dar nu acesta este aspectul la care trebuie să ne uităm la o asemenea calificare. E sub, 500.000 de euro, astea sunt sumele. Dar noi nu ne vom uita niciodată la aceste bonusuri financiare, se vor duce la jucători şi staful tehnic. Pe noi ne interesează faptul că în urma acestor performanţe poţi creşte mult mai uşor. Dacă eram calificaţi la fiecare ediţie poate nu am mai fi simţit această emoţie”, a declarat Burleanu.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat miercuri prelungirea contractului de sponsorizare cu retailerul german Penny Market, pentru următorii patru ani. Preşedintele FRF Răzvan Burleanu a precizat că noul parteneriat include atât echipa naţională de seniori dar şi toate slecţionatele de tineret şi juniori la masculin şi feminin, suma prevăzută în contract crescând considerabil.

Echipa naţională de tineret a României a învins, marţi, la Ploieşti, cu scorul de 4-0 (3-0), reprezentativa Liechtensteinului, în Grupa a VIII-a a preliminariilor, calificându-se după mai bine de 20 de ani la turneul final al Campionatului European "under 21", ediţia din 2019 urmând a avea loc în Italia şi San Marino. România a mai participat o dată la CE "under 21", în 1998, când a organizat turneul final şi a ocupat locul 8, ultimul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.