Naţionala de baschet masculin a României va evolua în faza a 2-a a precalificărilor World Cup 2023, forul internaţional confirmând prezenţa tricolorilor între cele 12 echipe naţionale participante din Europa.
După încheierea preliminariilor EuroBasket 2022, turneu final care a fost ratat de România, FIBA a anunţat lista echipelor europene care vor participa în faza a doua a precalificărilor World Cup 2023. Din cele 12 echipe, patru provin din faza inaugurală a precalificărilor World Cup, iar opt din preliminariile EuroBasket2022.
Acestea sunt: Belarus, Islanda, Portugalia, Slovacia (precalificări World Cup), respectiv Austria, Danemarca, Letonia, Muntenegru, Macedonia de Nord, România, Suedia, Elveţia (din grupele preliminarii EuroBasket 2022).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În faza a doua a precalificărilor mondiale vor exista patru grupe de câte trei echipe, din care primele două clasate trec în faza următoare a calificărilor, unde vor aştepta alte 24 de echipe naţionale prezente la EuroBasket 2022.
Data la care se va efectua tragerea la sorţi a grupelor din care face parte şi România (faza 2) urmează a fi anunţată de FIBA.
Turneul final World Cup 2023 va fi găzduit de Indonesia, Japonia şi Filipine.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.