Goran Ivanisevici, antrenorul lui Novak Djokovici, este îngrijorat de revenirea în formă a lui Rafael Nadal, despre care crede că va fi unul dintre favoriţii de la Roland Garros şi de la Jocurile Olimpice din 2024, relatează Le Figaro.
Djokovici se pregăteşte să participe la Mastersul 1000 de la Paris, iar spaniolul îşi continuă pregătirile în vederea revenirii în circuit în ianuarie, posibil la Australian Open.
Absent din circuit de la Australian Open, în urmă cu nouă luni, Nadal speră să revină în formă anul viitor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Principalele sale ţinte sunt French Open şi Jocurile Olimpice de la Paris, care se vor disputa în iulie.
Nadal, aflat acum pe locul 242 ATP, va fi jucătorul de urmărit, potrivit lui Goran Ivanisevici. Intervievat de Sportske, antrenorul lui Novak Djokovici este convins că Rafael Nadal va fi la înălţime.
"Sunt convins că nivelul lui Nadal va fi bun, nu ar reveni dacă nu s-ar simţi pregătit, şi sunt sigur că la Roland Garros va fi periculos. De fapt, va fi şi mai periculos anul acesta, pentru că nimeni nu a fost vreodată atât de dominant ca Nadal la Roland Garros şi este posibil ca, în anul Jocurilor Olimpice, să ţintească dubla coroană la Paris", a spus croatul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.