Candidatul independent la Preşedinţie Mircea Geoană afirmă, într-un interviu pentru News.ro, că formula ideală de guvernare e cu oameni competenţi. ”Nu contează culoarea majorităţii pentru mine”, spune el. În opinia sa, premierul trebuie să fie integru, competent şi rezistent la şocuri şi îşi doreşte o instituţie similară Departamentului pentru eficienţa guvernamentală din SUA, care a urma să fie condus de Elon Musk. Măsura la care ţine cel mai mult este declararea educaţiei şi sănătăţii ca priorităţi şi urgenţe naţionale, iar proiectul său prezidenţial este ”România competentă”. Prima sa decizie la Cotroceni va fi introducerea un mecanism de consultare autentică în societate şi este decis să desecretizeze cheltuielile din epoca Iohanns. Geoană dă asigurări că nu se retrage dn cursa electorală. ”Pentru mine, politica nu este un scop în sine. Eu nu am nevoie de funcţii pentru a mi le pune în CV. Dacă sunt în politică, vreau să fac lucruri”, conchide Mircea Geoană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

News.ro: Care este principala calitate care vă recomandă pentru funcţia de preşedinte al României?

Mircea Geoană: Competenţă, experienţă, echilibru.

News.ro:  Care e măsura din programul dumneavoastră prezidenţial la care ţineţi cel mai mult?

Mircea Geoană: La declararea educaţiei şi sănătăţii ca priorităţi şi urgenţe naţionale.

News.ro:  Venim totuşi după 10 ani de România educată.

Mircea Geoană: Tocmai de aceea. Nu putem ca un eşec să ne descurajeze ... Fără educaţie şi sănătate nu putem avea o societate performantă.

News.ro: Şi în zona de sănătate pe ce vă axaţi?

Mircea Geoană: Depolitizare, ca şi în zona de educaţie, justiţie şi companii de stat. Digitalizare, inclusiv în spitalele publice. Şi regândirea modului în care acoperim teritoriul naţional cu medici, servicii medicale, ambulanţe, sistemele de gărzi. Şi nu în ultimul rând, motivarea tinerilor profesionişti din sistem, care astăzi, de multe ori, sunt descurajaţi, nu atât de mult de partea financiară, cât de faptul că nu au un plan de carieră şi că există de multe ori bariere într-o carieră corectă şi transparentă pentru dânşii.

News.ro: Când spuneţi ”depoltizarea companilor de stat” la ce vă gândiţi?

Mircea Geoană: Nu facem altceva decât să punem în aplicare ceea ce scrie în programul de guvernare PSD-PNL de astăzi. În care, negru pe alb, scrie că în companiile de stat vor fi numiţi oameni competenţi, independenţi faţă de politic şi măsuraţi după criterii de de performanţă. Deci nu facem altceva, şi asta va fi prima decizie în CSAT, că vom face o auditare a companiilor strategice din România şi vom pune în practică ceea ce partidele deja au promis cetăţenilor. Eu nu fac altceva decât să duc la îndeplinire ceea ce dânşii deja au promis.

News.ro: Dincolo de CSAT, care va fi prima decizie pe care o veţi lua când ajungeţi la Palatul Cotroceni?

Mircea Geoană: Vreau să introducem un mecanism de consultare autentică în societate, înainte să luăm decizii politice importante.

News.ro: Cu cine să vă consultaţi?

Mircea Geoană: Evident, cu partidele politice, dar evident cu mediul economic, evident cu mediul civic, evident cu mediul academic, evident cu diaspora. Cred că România a păcătuit în aceşti ani prin faptul că deciziile importante care au fost luate au fost luate de multe ori fie pe picior, de un grup foarte restrâns de oameni din jurul liderilor, fie nereprezentativi din punct de vedere al ascultării tuturor vocilor care contează în astfel de conversaţii. Vreau să începem să avem consultare publică, autentică în România şi nu doar mimată. Şi acest lucru va fi diferenţa de metodă pe care o voi aplica în ceea ce înseamnă adoptarea marilor decizii în România.

News.ro: Desecretizaţi cheltuielile din epoca Iohannis?

Mircea Geoană: Obligatoriu. Nu există cheltuială publică care să fie secretizată. Avem zona din serviciile de informaţii, sunt lucruri sensibile, e altă discuţie. Dar tot ce înseamnă viaţa publică a liderilor acestei ţări trebuie să fie complet transparent şi vreau ca şi Curtea de Conturi în anii următori să aibă mai mult curaj. Aşa cum în Franţa s-a întâmplat, Curtea de Conturi a cerut, în mod explicit, Palatului Elysee să desecretizeze nişte cheltuieli şi vizite ale preşedintelui Macron. Asta înseamnă instituţii care funcţionează.

News.ro: În 2014, Klaus Iohannis a candidat cu acel slogan, România Educată. Nu discutăm rezultatele României Educate. V-aş întreba cum s-ar rezuma România lui Mircea Gioană.

Mircea Geoană: Aş spune că este o Românie în care competenţa în viaţa publică îşi regăseşte locul central.

News.ro: Deci România competentă, să-i spunem?

Mircea Geoană: Aş spune România competentă, România metodică, România care  analizează performanţa şi rezultatele. Asta aduc eu. Competenţă, rigoare, politici publice care sunt măsurabile din punct de vedere al eficacităţii. Deci aş spune că dacă aducem înapoi competenţa şi transparenţa, a doua mare dimensiune va fi transparenţa. Este mult prea opacă viaţa politică din România. Legile se fac în mod netransparent şi lipsit de consultare. 

Atunci când voi numi ceea ce ar putea spune - dacă n-ar fi agresiunea aceasta din Rusia, a Rusiei împotriva Ucrainei - un fel de ţar al digitalizării. Aş vrea să numim pe cineva care să fie deasupra instituţiilor care astăzi concură, mai bine sau mai rău, la digitalizare. Ce înseamnă servicii digitale, care înseamnă transparenţă, care înseamnă că lumea nu mai stă la coadă, pensionariul nu mai stă la coadă la casa de pensii, cetăţeanul sau antreprenorul nu mai stă la coadă la secţia financiară, ţăranul nu mai stă la coadă la preluarea de fonduri europene, diaspora nu mai stă la coadă la consulate pentru obţinerea unei procuri, certificat de naştere sau de căsătorie.

Transparentizare, digitalizare, modernizarea statului şi vreau ca după anii aceştia de mandat să avem un stat mai performant, mai transparent, mai eficient.

News.ro: Aveţi în minte un nume pentru acest ţar al digitalizării?

Mircea Geoană: Nu am pe cineva, dar sunt destul de inspirat de ceea ce a făcut Donald Trump cu Elon Musk şi în programul meu, în Angajamentul pentru România, avem o propunere care este similară cu acel Departament pentru eficienţa guvernamentală din America.

News.ro: Deci căutaţi un Elon Musk în România.

Mircea Geoană: Caut pe cineva din sectorul privat, cineva care să fie capabil să lucreze şi cu sectorul public, iar eu, pentru eficacitatea politicilor publice pe care o propunem, vreau să fie condus de cineva care are experienţă şi în zona privată. Dacă ar fi să creăm o echivalenţă, evident, uşor forţată, cineva de calibrul lui Daniel Diines, care a făcut UiPath, sau cineva care are efectiv competenţe autentice în acea zonă şi nu vreau să mai găsesc scuze şi, iertaţi-mă că vă spun, şi multe interese economice obscure în spatele întârzierilor deliberate în digitalizarea statului. Sunt deal-uri, sunt contracte şi, de fapt, de multe ori, interese economice obscure care încetinesc sau blochează iniţiative care sunt de interes cetăţeinesc.

News.ro:  Aţi împrumuta ceva de la foştii preşedinţi?

Mircea Geoană: Cred că cel mai bun lucru în viaţa fiecăruia dintre noi este mai degrabă să înveţi din greşelile tale şi poate şi ale altora. Eu am început să învăţ din greşelile...

News.ro: De la Mircea Geoană din 2009, ce aţi împrumuta?

Mircea Geoană: Ceea ce nu aş face, da. Ceea ce aş împrumuta, aş împrumuta anii de atunci. Ar fi grozav să fiu cu 15 ani mai tânăr. Dar cred că astăzi sunt un om mai matur, mai echilibrat, mai vaccinat. Cicatricile pe care le am, inclusiv după... după modul în cae alegerle din 2009 au fost, practic, trucate şi falsificate. De aceea sunt astăzi mult mai atent la anturajul meu şi la nivelul în care te apuci să promiţi ceva fără să fii sigur că poţi să faci lucruri. Nu aş putea spune că am un favorit. Doamna Lasconi are un favorit în fostul preşedinte Băsescu. Recunosc că aici sunt diametral opus faţă de opinia domniei sale.

News.ro:  Apropo de Traian Băsescu şi de invariabila discuţie despre alegerile din 2009. A spus aseară, probabil aţi urmărit, despre dumneavoastră, ”balon umflat”, citez: ”Geoană  se pierde, e uşor de bruscat”. De ce revine tot timpul Traian Băsescu la dumneavoastră şi dumneavoastră la Traian Băsescu?

Mircea Geoană: Pentru că sunt cineva care ştie că i-a furat celălalt alegerile. Deci nu cred că am eu o obsesie cu domnul Băsescu, dânsul are o obsesie cu mine. Iar acum faptul că a năşit înţelegerea între Lasconi şi Ludovic Orban, faptul că se sfătuiesc cu el în mod constant, arată că, de fapt, Traian Băsescu încearcă să joace prin proxis în politica românească.

Deci eu nu văd pe doamna Lasconi sau pe domnul Orban decât altceva decât prelungirea regimului Băsescu. Aşa cum domnul Ciucă este prelungirea regimului Iohannis, oricât de mult ai putea spune orice altceva, este o prelungire directă. Lasconi şi cu Orban şi cu Cristian Diaconescu într-o mare măsură, pentru că şi el a fost preşedintele PMP, a avut o încercare de înţelegere cu AUR, a fost la PSD şi după aia consilieri prezidenţial la Băsescu, deci aş spune că această axă băsistă de astăzi este Lasconi şi cu cei doi pe care i-am menţionat

News.ro: Domnul Marcel Ciolacu, într-un interviu chiar pentru News.ro, v-a numit aşa: ”un candidat impalpabil, le zice bine, dar nu rămâne nimic în urma sa”. Cum îi răspundeţi?

Mircea Geoană: O să rămână o Românie transformată în bine, după mandatul meu. Campanile sunt campanii, vorbele nu costă nimic. Ceea ce este important este ceea ce reprezentăm, ce valoare avem şi sunt absolut convins că dacă românii vor da încrederea şi votul, vor vedea după un mandat sau două, nu uriaşa dezamăgire pe care o avem faţă de Băsescu şi Iohannis, ci sper o Românie mai aşezată, mai performantă, mai sigură, mai prosperă, o parte din diasporă, cât mai mare, întoarsă acasă. Deci ambiţia mea de a transforma România, de a schimba cu adevărat România este atât de intensă şi mai e şi altceva, nu am alte interese în spate. Dânşii aveau  tot tmpul alte interese.de partid, de camarile economice. N-am niciun fel de alt interes decât interesul general şi interesul celăţenilor românii.

News.ro: Spuneţi-mi ce nu veţi face ca preşedinte? Un lucru.

Mircea Geoană: N-am să fac niciun fel de compromis faţă de programul, de angajamentul meu şi faţă de ce guvernul se angajează să facă. N-am să fac niciun compromis acolo. Sunt probabil zone pe care nu le putem anticipa, pot să vină probleme complicate în faţa noastră.

Vitorul guvern şi vitorul preşedinte vor avea de gestionat o situaţie economică extrem, extrem de fragilizată. Vorbind despre 2009, seamănă extrem de mult situaţia macroeconomică de acum cu cea din 2009 care a condus la acea cumplită criză financiară şi la acele măsuri de austeritate brutale. Sunt preocupat de riscul acesta şi există şi un risc politic intern, să spunem un scop foarte mare al AUR şi al SOS, un Parlament dominat de astfel de grupări care reprezentau un risc politic semnificativ.

În rest, sunt absolut determinat să muncesc şi să încerc să conduc şi prin exemplu. Cred că funcţia de reprezentare în sens larg a preşedintelui pe care românii o aşteptă o voi  face cu multă demnitate şi cred că am să-i fac mândri de faptul că au un preşedinte care îi reprezntă cu cinste peste tot.

News.ro: Apropo de guvernare, care e formula ideală de guvernare din perspectiva dumneavoastră?

Mircea Geoană: Formula ideală de guvernare este cu oameni competenţi la guvernare. Nu contează culoarea majorităţii pentru mine. Evident că românii vor decide ce partide, ce preferinţe au şi voi fi respectuos faţă de această decizie, dar pentru mine este un singur criteriu, performanţa. Iar la noi teoria formelor fără fond a lui Maiorescu funcţionează şi în sfera ideologică.

Niciun partid din România astăzi, şi de-asta un  preşedinte independent este mult mai reprezentativ şi din sensibilităţi în societate. USR-ul se declară un partid de dreapta. Prin ideologie şi doctrină este cel mai respectat partid din România. Uitaţi-vă şi în Parlamentul European, aparţin la Grupul Liberal, Grupul Renew.

PSD-ul, pe care l-am condus cinci ani de zile şi am muncit cât de mult am putut să-l modernizez, să-l transform, să avem un nivel de competenţă şi de educaţie la grupul PSD-ului şi el este mai degrabă un partid social-conservator. E în zona mai de stânga, dar nu este în sensul S&D, l european.

Liberalii. Doi preşedinţi de dreapta, 20 de ani, s-a dublat dimensiunea statului. Când în mod normal ideologia liberală este aceea de stat minimal, de sprijin pentru sectorul privat, de aceea pentru mine nu atât de mult culoarea politică sau sigla de partid mă interesează în numirea unei guvernări şi în mobilizarea unei majorităţi, cât competenţele şi seriozitatea în aplicarea promisiunilor electorale făcute şi de mine şi de dânşii.

News.ro: Care e portretul robot al premierului pe care vi-l doriţi?

Mircea Geoană: Trebuie să fie un om, în primul rând, competent şi rezistent la şocuri. Nu va avea un mandat uşor şi vreau, de asemenea, să aibă un profil de integritate. Dacă nu eşti competent şi cinstit, este foarte greu să poţi să conduci, pentru că liderii au nevoie de credibilitate. Competenţă şi integritate sunt două condiţii obligatorii pentru orice lider, cu atât mai mult pentru un prim-ministru .

News.ro:  Ilie Bolojan s-ar încadra în această descriere?

Mircea Geoană: Domnul Bolojan este într-un fel de tablou purtat de toţi cei din sfera politică, fără ca cineva dintre acele partide să aibă măcar intenţia să-l numească vreodată prim-ministru. Este efectiv folosit pentru că este, poate, printre puţinii liberali astăzi, care încă mai seamănă a liberal. Şi discursul său este credibil.

Un stat mai performant, reducerea cheltuielilor publice, sprijinirea sectorului privat. Domnul Bolojan este în clipa de faţă şi sunt şi alţii ca el, sunt convins, care are încă un profil de liberal autentic şi pentru asta este mai credibil.

Pare un om serios, ştiu că e un om serios, a făcut lucruri bune la Bihor în judeţul pe caree îl reprezntă,  dar cu o floare nu se face primăvara. Şi sper ca şi PNL-ul, şi PSD-ul, şi USR-ul şi alte partide să se gândească foarte serios după aceste alegeri, că se termină alegerile în câteva săptămâni, să se gândească foarte serios care sunt echipele cele mai competente pe care le pot aduce în serviciul României, la putere sau în opoziţie. Şi acest lucru cred că este un semnal de trezire la realitate.

Alegerile vin şi pleacă. Atacurile şi contraatacurile sunt de multe ori exagerate în campanie, dar eu vreau să sper că după un moment de analiză, de auto-evaluare, atât la PSD, cât şi la PNL, cât şi la USR, să putem să vedem acolo leadership politic care să fie la înălţimea acestor vremuri complicate. Mi-aş dori din inimă să văd conduceri competente, conduceri care să aibă competenţa şi integritatea şi capacitatea de a munci Sunt deschis faţă de ei şi vreau să lucrez în condiţii de colaborare cu ei.

News.ro: V-a transmis Ilie Bolojan în mod direct să vă retrageţi din cursă în favoarea lui Nicolae Ciucă? 

Mircea Geoană: Nu, nu. Domnul Bolojan a făcut un lucru onest şi pentru asta vreau să spun că îl respect. Niciodată nu a făcut vreo propunere ca eu să mă retrag. A făcut o declaraţie evidentă a faptului că această canibalizare a voturilor pro-occidentale riscă să conducă la îndeplinirea planului Simon-Ciolacu. Dar nu a existat nicio secundă o sugestie, o insinuare sau o propunere ca eu să mă retrag. Eu cred că dacă mă întrebaţi pe mine, domnul Bolojan vorbea în principal cu domnul Ciucă. Nu cu doamna Lasconi sau cu mine.

Şi nu în sensul de răzmedinţă în PNL, ci şi pur şi simplu recunoaşterea faptului că acest cantdidat al PNL astăzi n-are nicio şansă să meargă în turul ll. Şi de aceea mă bucur că mai sunt liberali lucizi şi ştiu că sunt mulţi şi care, probabil, că în noaptea alegerilor, după primul tur, când domnul Ciucă probabil nu va intra în trul ll..... Sper să văd acolo o trezire la realitate mai consistentă.

News.ro:  Deci nu luaţi în calcul să vă retrageţi pe ultima sută de metri?

Mircea Geoană: Nu, şi a fost foarte multă intoxicare. Am văzut de toate în campania asta. Atacuri împotriva mea şi a colaboratorilor mei.

Supe reîncălzite, invenţii, cu troli, cu ruşi, cu toate nebuniile. Dar cred că cea mai perfidă dintre toate a fost această insinuare permanentă, finanţată de câte partide, că eu aş abandona această cursă electorală. Nu abandonez nimic. Ăsta nu-i felul meu

M-am bătut cu Iliescu şi am câştigat conducerea PSD. M-am bătut cu Băsescu, care era la culmea, la apogeul puterii, inclusiv al puterii, să zic, dincolo de limita Constituţiei. Am curajul să mă bat acum ca independent.

Prima dată în istoria României un independent. De la un om şi de la 10.000 de voluntari. Ne batem cu nişte maşinării uriaşe, cu bani gigantici.

Şi suntem acolo şi ne batem pentru a intra în turul ll şi a câştiga. În sine este, cred eu, un gest de curaj. Cum pot eu să trădez atât de multă lume care şi-a pus speanţă în mine, colaboratorii mei, voluntarii noştri, cetăţenii care vor să mă voteze şi să mă dau la o parte? Şi pentru cine să mă dau la o pate?

News.ro:  Dacă pierdeţi totuşi, mai rămâneţi în politică?

Mircea Geoană: Eu am răzbit în politica românească încercând să dau ţării mele şi poporului nostru tot ce am eu mai bun.

Eu nu trăiesc din politică. Ştiu că politica este, dacă o faci bine, este, probabil, cea mai importantă profesiune din lume. Dacă o faci prost, este una care face rău.

De aceea, haideţi să treacă aceste alegeri. Cred că avem o şansă foarte bună să câştigăm. Există viaţă şi după politică.

Dar, pentru mine, politica nu este un scop în sine. Eu nu am nevoie de funcţii pentru a mi le pune în CV. 

Dacă sunt în politică, vreau să fac lucruri. Dacă pot să fac lucruri, voi face. Şi, ca preşedinte, poţi să faci cel mai important lucru pentru naţiunea ta şi pentru toată ţara.

News.ro: Ultima întrebare. Credeţi că partenerul sau parteneria preşedintelui ar trebui să aibă un rol de prim plan în viaţa publică?

Mircea Geoană: Noi nu suntem în America. First lady, first gentleman... Sunt chestiuni americane.

Au încercat şi domnul Macron cu soţia sa şi a eşuat în Franţa.

Eu cred că trebuie să conducă prin exemplu.

Eu nu cred că trebuie chestiuni instituţionale. Cred că, pur şi simplu, trebuie să facă ceea ce ştie să facă mai bine. Şi ced că în zona civică, în zona de voluntariat, în zona de stimulat, teme importate din societate care nu snt neapat politice.

News.ro: Deci aici s-ar implica soţia dumneavoastră dacă aţi ajunge preşedinte?

Mircea Geoană: Asta a făcut o viaţă întreagă la Crucea Roşie, la Fundaţia Remaşterea. Ştie să o facă foarte bine, snt convns că o să o facă, probabil, şi mai bine. Dar nu văd roluri proeminente.

Iar în istoria României am avut atât de multe ”Elene”, încât cred că e bine să fim foarte crcumspecţi atunci când exagerăm cu astfel de lucruri. Dar puterea exemplului în lumea cvică este un lucru important şi acest lucru trebuie încurajat şi respectat. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.