Ministerul Tineretului şi Sportului a precizat, duminică, într-un comunicat, că nu acceptă ca o persoană juridică de drept privat, respectiv o singură federaţie sportivă, să încerce să forţeze primirea dreptului unic de folosinţă gratuită asupra Stadionului Arcul de Triumf şi să obţină venituri de pe urma acestuia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În ultimele săptămâni, Ministerul Tineretului şi Sporturilor a fost ţinta unei serii de atacuri în legătură cu preluarea Stadionului Arcul de Triumf şi intenţia de a-l administra mai departe în acord cu obligaţiile care îi revin, ca autoritate a statului român. Revenim cu o serie de precizări asupra situaţiei.

Trebuie precizat că organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, statutul personalului din cadrul acestora, răspunderea administrativă, serviciile publice, precum şi unele reguli specifice privind proprietatea publică şi privată a statului sunt reglementate de Codul Administrativ.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În conformitate cu prevederile acestuia, entităţile care exercită dreptul de proprietate publică a statului sunt reprezentate de Guvern, prin ministerele de resort sau prin organele de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului sau a ministerelor de resort, după caz, pentru bunurile aparţinând domeniului public al statului. De asemenea, în conformitate cu prevederile aceluiaşi Cod Administrativ, autorităţile prevăzute mai sus au obligaţia de a solicita încetarea folosinţei gratuite şi restituirea bunului, atunci când interesul public legitim o impune.

Stadionul Arcul de Triumf este proprietatea statului român, administrată de Ministerul Tineretului şi Sportului, situaţie de fapt şi de drept care nu poate fi contestată. Federaţia Română de Rugby a primit dreptul de folosinţă gratuită, pe o durată determinată. În pregătirea Campionatului European de Fotbal 2020, la care România participă în calitate de coorganizator, Stadionul Arcul de Triumf a fost inclus în programul de reabilitare la care ţara noastră s-a angajat, ca atare această folosinţă gratuită a încetat, în virtutea interesului public legitim. Nu există prevederi legale care să impună revenirea la situaţia anterioară retragerii folosinţei gratuite asupra acestui obiectiv, dimpotrivă, interesul public legitim continuă să primeze.

O investiţie de 37 de milioane de euro a fost realizată din banii contribuabililor români şi europeni, cu scopul de a găzdui meciurile EURO2020. Pe lângă renovarea terenului şi a tribunelor, s-au realizat şi facilităţi suplimentare, parte integrantă a acestui obiectiv: parcări subterane moderne, terenuri de antrenament, sală de conferinţe, spaţii pentru oficiali, săli pentru presă, centru de medicină sportive, săli VIP, restaurant, muzeu, hotel pentru sportivi, spaţii tehnice, adăpost de protecţie civilă. Investiţia realizată a înzecit valoarea stadionului Arcul de Triumf, care s-a transformat dintr-un simplu stadion într-un centru sportiv complex. A devenit, astfel, un obiectiv nou, complet diferit de cel iniţial.

Nu poate fi acceptată ipoteza ca o persoană juridică de drept privat, respectiv o singură federaţie sportivă să încerce să forţeze primirea dreptului unic de folosinţă gratuită asupra acestui centru sportiv şi să obţină venituri de pe urma sa. O astfel de situaţie ar fi profund nedreaptă faţă de contribuabilii români şi faţă de celelalte sporturi. Scopul unei federaţii sportive este să dezvolte un sport, să asigure continuitatea acestuia şi să aducă rezultate cât mai bune pe plan internaţional.

Federaţia Română de Rugby va beneficia în continuare de prioritate faţă de alte sporturi în folosirea gratuită a stadionului pentru meciuri şi antrenamente, ca atare pregătirea sportivilor şi activitatea competiţională nu vor avea de suferit. În virtutea aceluiaşi interes public legitim, sporturi şi sportivi care aduc mândrie ţării prin performanţă şi medalii, în ciuda faptului că se antrenează în condiţii mai slabe sau în spaţii închiriate, vor primi dreptul de a se pregăti aici sau de a-şi desfăşura competiţiile. De asemenea, publicul larg are acelaşi drept de a beneficia de această investiţie.

Ministerul Tineretului şi Sportului sprijină sportul şi sportivii români şi nu poate accepta situaţia ca anumite persoane sau grupuri de interese să realizeze profit de pe urma unei investiţii a statului. Scopul nostru este ca toate sporturile să aibă şanse egale, iar sportivii să fie recompensaţi în baza performanţei", se arată în comunicatul citat.

Federaţia Română de Rugby (FRR) acuză că MTS vrea să naţionalizeze Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, prin faptul că ministerul doreşte ca pe noua arenă să se desfăşoare şi competiţii din alte sporturi.

Recepţia Stadionului Arcul de Triumf a avut loc la 4 decembrie 2020, acesta fiind realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii.

Stadionul Arcul de Triumf este al doilea stadion finalizat din cele trei pe care România şi-a luat angajamentul să le realizeze pentru antrenamentele viitoarelor partide organizate la Bucureşti în cadrul Euro-2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.