Atacantul Mohamed Salah, care a marcat împotriva lui Manchester City în confruntarea de duminică din Premier League (2-0), a pus din nou sub semnul întrebării viitorul său la Liverpool.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„A fost în gândul meu că, până acum, acesta ar fi putea fi ultimul meci împotriva echipei Manchester City pe care l-am jucat pentru Liverpool (pe Anfield), aşa că mă voi bucura de el. Atmosfera a fost incredibilă, şi dacă vom câştiga campionatul, vom vedea ce se întâmplă ”, a declarat Salah pentru Sky Sports.

Contractul său expiră în iunie, dar internaţionalul egiptean în vârstă de 32 de ani insistă că nu a primit încă o ofertă de prelungire.. „Suntem aproape în decembrie şi încă nu am primit nicio ofertă de a rămâne la club. Probabil că sunt mai aproape să plec decât să rămân”, a declarat el după dubla cu Southampton de săptămâna trecută.

Sosit la Liverpool în 2017, fostul jucător de la AS Roma şi Chelsea a marcat 223 de goluri în 368 de meciuri (toate competiţiile).

În acest sezon, Mo Salah a marcat deja 13 goluri şi a oferit 11 pase decisive în 20 de meciuri (Premier League, Liga Campionilor şi Cupa Ligii).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.