Fostul canoist Mitică Pricop, medaliat cu aur şi bronz la Jocurile Olimpice de la Sydney, în probele de canoe dublu, împreună cu Florin Popescu, a declarat că Ivan Patzaichin l-a preluat după decesul tatălui său şi l-a făcut campion.
"Orice pierdere are suferinţa ei, aşa că nu facem altceva decât să plângem în sinea noastră acum. Eu am lucrat cu dânsul din 95 până în 2004, după olimpiada de la Atena, am stat atâţia ani împreună în cantonament, a fost antrenorul meu de club, el m-a luat de la juniori, a însemant totul pentru mine. Pe tatăl meu îl chema Ivan, el s-a stins când aveam 15 ani, în 1993, şi m-a preluat alt Ivan şi m-a făcut mare. Aveam un respect foarte mare pentru dânsul, era foarte corect cu sportivii, se ţinea de cuvânt. E grea pierderea. Eu am avut o relaţia foarte apropiată cu el cât am lucrat împreună, cred că vreo zece ani. Am lucra foarte bine împreună. El a fost supărat pe federaţie în 2009, când a fost înlăturat, am vorbit cu el tot timpul atunci şi cred că un an a suferit pe tema asta, după care şi-a găsit noi proiecte, şi-a regăsit, cumva, dorinţa de viaţă. El a stat foarte mult în cantonament, şi ca sportiv, şi ca antrenor, cred că 30-35 de ani şi i-a fost greu să i se dea cu şutul în fund", a declarat Mitică Pricop, la DigiSport.
Canoistul Ivan Patzaichin a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 71 de ani. Familia sa a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care anunţă că ”Ivan a plecat şi nu se mai întoarce”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Ivan a plecat. Şi nu se mai întoarce”, este mesajul semnat ”Familia” şi postat pe pagina de facebook a sportivului.
Sportivul a murit după o lungă suferinţă.
El era internat de mai bine de o lună la Spitalul Elias din Capitală.
Ivan Patzaichin s-a născut la 26 noiembrie 1949, la Mila 23, în judeţul Tulcea.
Este cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 şi 1984 şi triplu laureat cu argint.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.