Fostul campion la categoria grea Mike Tyson va reveni în ring pentru un meci cu youtuberul Jake Paul, informează The Guardian.
Cei doi se vor înfrunta în data de 20 iulie, pe stadionul AT&T, casa echipei Dallas Cowboys, cu o capacitate de 80.000 de locuri. Meciul va fi difuzat în direct pe Netflix, fiind prima transmisiune a unui eveniment de sport de contact de către platforma de streaming.
Paul este cu 30 de ani mai tânăr decât Tyson, iar meciul va fi subiectul unor critici din partea celor care consideră că astfel de lupte degradează imaginea boxului. Puţini pot nega însă că sunt profitabile: Paul a câştigat aproximativ 9 milioane de dolari în urma unei înfrângeri suferite anul trecut în faţa pugilistului şi vedetei de reality TV Tommy Fury.
Meciul din iulie este posibil să le aducă celor doi bărbaţi venituri mult mai mari.
Paul a devenit celebru datorită farselor de pe YouTube, dar şi-a dezvoltat o carieră profitabilă ca boxer surprinzător de performant, deşi cu limite. Înainte de înfrângerea suferită în faţa lui Fury, el a avut un început respectabil de carieră în lupte, adunând un bilanţ de 6-0, deşi unii dintre adversarii săi au fost de o calitate discutabilă. De atunci, el a câştigat ultimele trei meciuri. Paul a declarat că are alte ambiţii pe măsură ce se apropie de meciul cu Tyson.
"Ţinta mea este să devin campion mondial, iar acum am şansa de a-mi dovedi valoarea împotriva celui mai mare campion la categoria grea din toate timpurile, cel mai tare om de pe planetă şi cel mai periculos boxer din toate timpurile", a spus el. "Aceasta va fi lupta vieţii mele".
"A crescut semnificativ ca boxer de-a lungul anilor, aşa că va fi foarte distractiv să vedem ce pot face voinţa şi ambiţia unui puşti cu experienţa şi aptitudinile unui GOAT", a spus Tyson despre viitorul său adversar. "Este un moment de închidere a cercului care va fi mai mult decât palpitant de urmărit; deoarece l-am iniţiat în călătoria sa în box în cadrul meciului meu cu Roy Jones, iar acum plănuiesc să-l termin".
Departamentul de licenţiere şi reglementare din Texas autorizează luptele din acest stat şi nu este clar cum va trata un meci în care este implicat un boxer care va avea 58 de ani în momentul confruntării. Acesta ar putea avea loc ca meci demonstrativ sau ca meci oficial.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.