Mihaela Buzărnescu, locul 29 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-2, de letona Jelena Ostapenko, locul 22 WTA, în turul I al turneului de categorie Premier 5 de la Doha.
Mihaela Buzărnescu nu îşi găseşte ritmul în acest sezon şi înregistrează a şasea înfrângere în 2019, din tot atâtea întâlniri (patru în circuitul WTA şi două în FedCup). Meciul de marţi a fost un concurs de erori, de duble greşeli, comise de ambele jucătoare. Românca s-a "impus" în acest concurs, cu 13 duble greşeli şi cu pierderea concentrării după ce a condus de multe ori în ghem.
În primul set, Buzărnescu a condus cu 40-0 şi a ratat uşor o minge de 1-0. De acolo, ea s-a prăbuşit psihic şi nu a luat decât un ghem, la 0-2, pierzând setul, cu 1-6, după doar 23 de minute.
În setul secund, Ostapenko, cu un joc destul de bun până atunci, a început să risipească şi ea numeroase mingi. De la 2-2 până la 5-4, nicio jucătoare nu şi-a fructificat serviciul. Cu trei break-uri, Buzărnescu a reuşit în final să-şi facă serviciul şi să egaleze la seturi, după 6-4 şi după 77 de minute de joc.
În decisiv, românca a greşit iar mult, şi-a pierdut serviciul la 1-2 şi 2-5 şi a cedat cu 2-6, după o oră şi 45 de minute.
Ostapenko va da piept în optimi cu ucraineanca Elina Svitolina, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 4.
Pentru prezenţa pe tabloul principal de simplu, Buzărnescu va primi 8.290 de doalri şi un punct WTA.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.