Septuplul campion mondial la Formula 1, Michael Schumacher, grav rănit într-un accident de schi la 29 decembrie 2013, împlineşte, duminică, 52 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Michael Schumacher s-a născut la 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit.

Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari), performanţă neegalată până acum.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

El s-a retras prima dată din Formula 1 la finalul anului 2006, apoi a revenit în Marele Circ în 2010. Însă în trei sezoane petrecute la Mercedes germanul nu a mai arătat forma care l-a consacrat. Michael Schumacher nu a reuşit în această a doua etapă a carierei decât un loc 3, la Valencia, în 2012, şi patru clasări pe locul 4.

Ca pilot, Schumacher a avut un singur accident serios. La 11 iulie 1999, campionul german a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu la piciorul drept, după ce monopostul Ferrari condus de el a părăsit pista şi a izbit puternic un zid de protecţie format din cauciucuri. El a lipsit atunci 98 de zile din F1, şase curse, revenind la ultimele două Grand Prix-uri ale sezonului.

Michael este căsătorit cu Corinna din 1995 şi au doi copii, Gina Maria (21 ani) şi Mick (19 ani). Familia Schumacher s-a stabilit în anul 2007, la Gland, Elveţia, o staţiune pe malul lacului Leman, în apropiere de Geneva. Averea lui Schumacher a fost estimată în 2010 la peste 600 de milioane de euro.

La 29 decembrie 2013, fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. El a fost transferat la un spital din Grenoble după ce a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală. Până la 16 iunie 2014, Schumacher a fost în comă. El a fost transferat la 18 iunie 2014 la o unitate medicală de specialitate din Lausanne, iar în 9 septembrie 2014 a fost externat şi mutat la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland.

La 6 decembrie, Mick Schumacher a câştigat titlul mondial la Formula 2.

Schumacher, care înaintea cursei avea 14 puncte avans faţă de rivalul său Callum Ilott, s-a clasat pe locul 18 în ultima cursă a sezonului, din Bahrain, câştigată de Jehan Daruvala. Pentru a obţine titlul mondial, Ilott trebuia să încheie cursa pe primul loc sau să se claseze al doilea şi fiul lui Michael Schumacher să nu încheie în puncte. În cele din urmă, Ilott a terminat cursa pe locul 11.

Mick Schumacher va debuta în 2021 în Formula 1, el urmând să piloteze un monopost Haas. Schumacher jr. va intra în Marele Circ la 30 de ani de la debutul tatălui său, septuplu campion mondial, care a avut loc în 1991, la Marele Premiu al Belgiei de la Spa-Francorchamps.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.