Cotidianul catalan Sport a dezvăluit, joi, că fostul şef al departamentului juridic al FC Barcelona, Roman Gomez Ponti, şi fostul director general Oscar Grau, ar fi oferit, de bună voie, în 2021, informaţii despre contractele mari ale lui Lionel Messi şi Gérard Piqué, potrivit investigaţiilor poliţiei. .
Potrivit investigaţiilor efectuate de poliţia catalană, Roman Gomez Ponti şi Oscar Grau i-au transmis în mod expres lui Josep Maria Bartomeu (preşedintele clubului din 2014 până în 2020) disponibilitatea de a oferi presei detalii despre contractele lui Lionel Messi şi Gérard Pique. Între noiembrie 2017 şi vara anului 2021, argentinianul a primit suma de 555.237.619 de euro, adică aproximativ 138 de milioane de euro brut pe an (75 de milioane de euro net).
Căutând să justifice scăderea salariilor, cei doi au transmis, prn email, dorinţa „de a publica toate contractele primei echipe pentru ca oamenii să fie indignaţi”, detaliază anchetele poliţiei catalane. Dacă această dezvăluire a datelor cu caracter personal ar fi atribuită trio-ului, ar constitui o infracţiune.
Într-un comunicat de presă publicat pe 31 ianuarie 2021, Barça a negat totuşi „orice responsabilitate în publicarea contractelor şi s-a asigurat că întreprinde acţiuni legale împotriva El Mundo”.
Însă investigaţiile poliţiei confirmă faptul că influenţa lui Messi şi contractul său au iscat tensiuni în interiorul clubului. Un mesaj pe care l-ar fi trimis Gomez Ponti pe WhatsApp lui Josep Maria Bartomeu se dovedeşte deosebit de virulent cu starul de la Barca: „Barto, într-adevăr, nu poţi fi un om atât de bun cu şobolanul ăla (Messi). Clubul i-a dat totul, dar s-a comportat ca un dictator în privinţa transferurilor. Nu am putut să o fac niciodată, dar prelungirea contractelor lui Luis Suarez şi a lui Jordi Alba ar trebui făcute din veniturile sale".
Messi ar fi influenţat puternic conducerea pentru reînnoirea contractului lui Luis Suarez (a părăsit clubul în 2020) şi Jordi Alba (la Barça din 2012).
Apropiaţii lui Josep Maria Bartomeu ar fi vrut să-l dea vina pe Lionel Messi pentru dificultăţile financiare ale blaugrana. Unii cred chiar că fostul preşedinte a vrut să se răzbune pe actualul jucător al PSG.
Poliţia a făcut şi o legătură între aceste disensiuni şi scurgerea contractului lui Gérard Pique. Pe 21 septembrie 2022, „El Mundo” a publicat şi contractul fostului fundaş catalan, acum retras din activitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.