Contractul atacantului Kylian Mbappé cu Real Madrid începe luni, 1 iunie, şi se încheie la 30 iunie 2029. Fotografia francezului şi-a făcut apariţia pe site-ul oficial al clubului spaniol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Luni 1 iulie nu este doar ziua meciului Franţa-Belgia pentru Kylian Mbappé. Este şi prima zi din restul vieţii sale... ca jucător al lui Real Madrid, scrie rmcsport.fr. Într-adevăr, de luni începe contractul pe care atacantul francez l-a semnat cu campionii europeni. Mbappé va fi legat contractual de clubul spaniol până la 30 iunie 2029.

Şi, bineînţeles, de la miezul nopţii, el nu mai este un jucător al Paris Saint-Germain. În timp ce aşteaptă să fie prezentat publicului pe 16 iulie pe stadionul Santiago Bernabeu după Euro, Real Madrid l-a adăugat în echipa sa pe site-ul oficial, după ce l-a şters în mod misterios timp de aproximativ 20 de minute, după cum a raportat Marca.

Într-un fotomontaj, Kylian Mbappé (ca şi celălalt atacant recrutat, brazilianul Endrick), apare acum într-o fotografie purtând un tricou alb, dar fără număr. Referitor la numerele de pe tricouri, plecările lui Nacho şi Toni Kroos ar trebui să-i avantajeze pe Eduardo Camavinga (12), care ar putea moşteni tricoul cu numărul 6 al spaniolului, şi pe Valverde (15), care ar urma să preia tricoul cu numărul 8 al germanului.

Într-o conferinţă de presă susţinută duminică, Kylian Mbappé a declarat că nu face încă parte din grupul WhatsApp al jucătorilor madrileni. "Nu ar trebui să mai dureze mult", a adăugat atacantul francez.

 

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.