Mohamed El Hidaoui, deputat şi conducător al unui club de fotbal profesionist, şi jurnalistul de la un post de radio de sport Adil EL Omari au fost găsiţi vinovaţi de vânzarea de bilete la preţuri de patru sau cinci ori mai mari decât valoarea lor. Ei au fost condamnaţi la închisoare după însuşirea frauduloasă a tichetelor destinate suporterilor marocani la Cupa Mondială din 2022 din Qatar, a anunţat sâmbătă o sursă judiciară, citată de AFP.
Vineri, deputatul Mohamed El Hidaoui a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu executare de către Tribunalul de Primă Instanţă din Casablanca, a declarat pentru AFP avocatul său, Mohamed Ben Malek. Membru ales al Rassemblement National des Indépendants (RNI, partidul şefului guvernului Aziz Akhannouch), el este, de asemenea, preşedinte al Olympique Club de Safi, o echipă de primă divizie, şi membru al Federaţiei regale marocane de fotbal (FRMF). El se află în arest preventiv din 26 iulie şi va trebui să plătească şi o amendă de 2 000 de dirhami (190 de euro).
"Continui să afirm nevinovăţia clientului meu, care nu a comis nicio infracţiune. Nu înţeleg de ce este judecat", a declarat pentru AFP avocatul său, care speră să facă apel.
Adil EL Omari, jurnalist de radio, a fost condamnat la 10 luni de închisoare şi la o amendă de 1.000 de dirhami (95 de euro) în acelaşi caz. El a fost totuşi eliberat provizoriu.
Bilete vândute la un preţ de patru sau cinci ori mai mare decât valoarea lor
Cei doi bărbaţi au fost acuzaţi de tentativă de fraudă şi de revânzare ilegală de bilete. Scandalul a stârnit multă vâlvă atunci când, în plin triumf al Marocului în Qatar, numeroşi fani cărora Federaţia Marocană de Fotbal le promisese bilete gratuite şi care veniseră să îşi susţină echipa la Doha s-au trezit lipsiţi de preţioasele bilete. Tichetele au fost vândute pe piaţa neagră la un preţ de patru sau cinci ori mai mare decât valoarea lor, potrivit mărturiilor martorilor oculari.
Confruntate cu un val de indignare publică, autorităţile marocane s-au angajat să îi pedepsească pe cei responsabili de deturnarea biletelor. Cei doi suspecţi au fost interogaţi de poliţia judiciară la începutul lunii mai, în cadrul unei anchete deschise de procuratură.
Emoţia provocată de această escrocherie a fost cu atât mai mare cu cât Marocul a ajuns până în semifinalele Cupei Mondiale, performanţă istorică pentru o echipă africană şi arabă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.