Antrenorul coordonator al lotului masculin de gimnastică, Marius Urzică, a declarat, joi, pentru News.ro, că Marian Drăgulescu nu are acordul Institutului Naţional de Medicină Sportivă (UNMS) pentur a concura la Campionatele Europene de la Glasgow. Tehnicianul a precizat că nu există posibilitatea ca sportivul să concureze pe propria răspundere.
"Au apărut tot felul de informaţii care nu sunt corecte. În primul rând, Marian Drăgulescu nu a fost exclus din lot sau dat afară. În al doiela rând, el are o problemă de sănătate, a suferit o intervenţie la inimă, iar Centrul de medicină sportivă, conform normelor europene, i-a transmis clar că trei luni de zile este sub monitorizare şi nu are voie să facă efort intens. În această situaţie, Marian Drăgulescu nu a primit viza medicală şi nu i s-a dat acceptul pentru a concura la Campionatele Europene. Neavând acel aviz, nu are cum concura. În septembrie, la Campionatele Mondiale, acele trei luni se vor fi sfârşit şi sperăm ca lucrurile să fie ok şi atunci va intra fără niciun fel de probleme în echipă şi va putea participa la CM. Există o hârtie oficială de la INMS trimisă către federaţie şi care i s-a înmânat şi lui, în care se precizează clar că în următoarele trei luni este monitorizat şi nu are aviz medical pentru a putea participa la o competiţie, nici măcar la naţionale. Am vorbit cu el, din păcate nu poate concura, omul moare o singură dată. Am vorbit şi cu medicii de la institut şi mi-au spus că nu ne putem juca cu aşa ceva. Avem cazurile Hâldan, Ekeng şi acesta este motivul pentru care mi-au spus că nu se poate trece peste asemenea norme. El este supărat pentru că şi-ar fi dorit să-şi apere titlul la europene, dar nu merită să rişte. În plus, era o competiţie doar de verificare pentru el, pentru că mondialele sunt cele mai importante, unde sunt calificările pentru JO. Acolo trebuie să fie apt", a declarat Urzică pentru News.ro.
Întrebat dacă Drăgulescu ar putea concura pe propria răspundere, Urzică a răspuns: "Nu. A existat în trecut acest lucru, dar tocmai în ideea de a preveni aceste accidente s-a recurs la aceste norme. Şi eu am concurat cândva pe semnătură, dar atunci erau alte reguli. În situaţia de faţă este clar: dacă nu ai acel certificat medical, nu se poate, oricât de mult ne-am dori noi."
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Gimnastul Marian Drăgulescu a precizat, joi, într-o postare pe contul său de Facebook, că poate concura la Campionatele Europene fără niciun risc şi că FR Gimnastică nu-i oferă dreptul de a concura pe propria răspundere.
"Vreau şansă legală de a participa pe propria răspudnere la Campionatul European Glasgow 2018. FRF nu mi-o acordă. Salutare dragilor, mă confrunt cu o situaţie fără precedent, în urmă cu o lună şi jumătate am făcut o intervenţie chirurgicală, în tot acest timp am respectat toate protocoalele şi am trecut toate testele, inclusiv la institutul de medicina sportivă. Am scrisoarea de la medicii care m-au operat, că pot concura la Campionatele Europene fără nici un risc", a scris el.
Marian Drăgulescu a fost dat afară miercuri seară din lotul naţional de gimnastică, motiv pentru care va protesta joi, în faţa MTS, întinzând pe trotuar tricolorul presarat cu cupele si medaliile obţinute pentru România, a scris pe pagina sa personală de Facebook jurnalistul Dorin Chioţea.
Gimnastul a primit avizul "apt pentru efort" al medicilor cardiologi după ce a trecut peste o ablaţie, dar FRG nu vrea sa rişte. El este dispus chiar să concureze pe propria semnătură, a mai făcut-o în trecut, deşi nu e necesar. Cel mai faimos gimnast român nu îşi va putea apăra peste trei săptămâni, la Glasgow, medaliile europene (aur şi argint) cucerite anul trecut la Cluj.
În vârstă de 37 de ani, Marian Drăgulescu este multiplu campion mondial şi european, medaliat cu argint şi dublu medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.