Fostul fotbalist olandez Marco van Basten a declarat luni, la televiziunea olandeză, în urma violenţelor înregistrate la Amsterdam, că singura soluţie pentru stoparea acestor manifestări este oprirea definitivă a campionatului din Ţările de Jos.
Scenele care au dus la oprirea meciului de duminică, dintre Ajax Amsterdam şi Feyenoord, l-au dezamăgit pe triplul câştigător al Balonului de Aur, fostul atacant Marco van Basten, care a fost categoric într-o emisiune a televiziunii olandeze: "Aceasta este o acţiune deliberată. Oamenii o fac intenţionat. Au un obiectiv de atins. Meciul este oprit, cel mai important meci din Olanda, ce urmează? Nu este normal. Dacă nu putem să ne comportăm normal pe stadioane, poate ar trebui să ne oprim. Este un lucru important şi politicienii ar trebui să facă din asta o problemă. Se va opri campionatul într-o zi sau alta, pentru că asta nu poate continua! Nu-i aşa? E o nebunie", a declarat van Basten.
Partida de pe Johann Cruyf Arena, dintre Ajax şi Feyenoord a fost oprită în minutul 55, după ce suporterii lui Ajax au aruncat fumigene pe teren. Feyenoord conducea atunci cu scorul de 3-0. În afara stadionului au izbucnit ciocniri, care au dus la intervenţia poliţiştilor. Intrarea principală de la stadion a fost jefuită şi geamurile au fost sparte. Sute de persoane identificate de poliţie drept susţinători ai clubului Ajax, dintre care unii purtau cagule, au aruncat cu bucăţi de pavaj în poliţişti, rănindu-I pe doi dintre ei. Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea şi a restabili ordinea. Cincisprezece persoane au fost arestate. Liga olandeză va trebui să decidă dacă meciul se va rejuca sau victoria îi va reveni, la masa verde, lui Feyenoord Rotterdam, lucru pe care această grupare îl solicită încă de duminică seara.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Nu ar trebui să fie posibil să rejucăm acest meci", a spus Van Basten. "Să-i dăm lui Feyenoord o victorie cu 3-0, chiar dacă vor spune că ar fi putut câştiga la un scro mai mare. Bine, în acest caz, să-i dăm victoria cu scorul de 5-0”, a insistat fostul antrenor al lui Ajax.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...