Echipa Manchester City a câştigat sâmbătă Supercupa Angliei, pe Wembley, după ce a dispus de Manchester United la lovituri de departajare, scor 7-6. La finalul celor 90 de minute de joc scorul a fost egal, 1-1.
După o primă repriză fără gol marcat şi în care s-a consemnat doar o bară, trecută în contul „cetăţenilor”, în minutul 24, la şutul lui McAtee, repriza secundă a adus un gol anulat, în minutul 54, pentru Bruno Fernandes, mijlocaşul lui United. Elevii lui ten Hag au trimis şi ei în bară, în minutul 75, prin Rashford, şi au reuşit să deschidă scorul în minutul 82, prin Garnacho. City a egalat în minutul 89, cu golul lui Bernardo Silva, şi meciul de pe Wembley a fost decis direct de loviturile de departajare.
Bruno Fernandes a înscris pentru United, apoi Onana a salvat la şutul lui Bernardo Silva. Diogo Dalot a făcut 2-0 pentru „diavoli”, însă De Bruyne a menţinut pe City în meci. Garnacho a marcat şi el pentru 3-1, Haaland l-a urmat şi a fost 3-2, Ederson a apărat şutul lui Jadon Sancho, pentru ca Savinho să egaleze la 3. Prima serie de lovituri de la 11 metri a fost încheiat cu gol de Casemiro (United) şi de portarul Ederson (City). McTominay a readus pe United în avantaj, 5-4, Matheus Nunes a egalat la 5, Lisandro Martinez a înscris pentru 6-5 în favoarea lui United şi Ruben Dias a egalat la 6. Jonny Evans a trimis însă pe lângă poartă, iar Akanji a transformat lovitura care a adus victoria lui City, cu 7-6, şi primul trofeu al sezonului pentru trupa lui Guardiola.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.