Mai multor jucători neo-zeelandezi li s-a "vândut" un vis de a face parte din următorul nume mare din rugbiul european, dar sportivii au rămas fără bani şi s-au chinuit să-şi cumpere mâncare, scrie stuff.co.nz.
Cooper Vuna, un fost internaţional australian, născut la Auckland, a profitat de şansa de a juca rugby în Europa de Est. Un investitor a vrut să transforme un mic club românesc de pe litoral în următorul nume mare şi i s-a părut o oportunitate grozavă.
În schimb, Vuna şi alţi rugbişti din Noua Zeelandă, între care mijlocaşul Paul Griffen, fostul jucător al Counties-Manukau Troy Nathan şi fostul mijlocaş al echipelor Hurricanes şi Blues, Cardiff Vaega, au ajuns să se confrunte cu dificultăţi financiare după ce au fost neplătiţi două luni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceştia dau vina pe omul de afaceri român Ionel Rusen şi pe fostul jucător John Akurangi, care era directorul de rugby al clubului.
"Tipul despre care vorbim (n.r. - Akurangi) s-a dus şi ne-a lăsat de izbelişte. El este o persoană care a lăsat multă murdărie în urmă şi nu ne-a răspuns şi nu am mai vorbit de atunci", a spus Vuna.
Akurangi a declarat pentru stuff.co.nz că el însuşi a fost o victimă. Ionel Rusen, conducătorul clubului, a recunoscut că jucătorii sunt neplătiţi de mai multe luni, dar a precizat că gruparea este acum falită, parţial din cauza Covid-19.
Rugbiul în România este un sport moderat ca popularitate, cu propria competiţie internă numită SuperLiga, în timp ce echipa naţională este una dintre cele mai puternice din Europa în afara celor şase Naţiuni.
Rusen şi Akurangi au visat să transforme clubul de pe litoral ACS Tomitanii Constanţa în următoarea putere a rugbiului european.
La jumătatea anului 2021, jucătorii, antrenorii şi oficialii au fost înscrişi pentru a juca iniţial ultimele opt săptămâni ale sezonului, din august până în octombrie, pentru sume de până la 15.000 euro fiecare şi apoi să semneze contracte de la trei la cinci ani, într-un proiect de a face clubul unul dintre cele mai bune din Europa.
"Acest lucru a început pentru prima dată în Italia. Investitorul şi tipul cu care vorbeam în Noua Zeelandă au luat legătura cu mine şi cu Paul şi au vrut să facă rost de un grup de jucători de rugby care să vină în ultimul moment. Aceşti băieţi au fost gata în două săptămâni, aşa că unii dintre ei au părăsit contractele avute pentru acest contract de opt săptămâni. Dar, teoretic, unele dintre aceste contracte au fost semnate pe doi sau trei ani", a spus Nathan, pentru Stuff.
Akurangi l-a adus pe Nathan, care a jucat prin Europa în Irlanda, Scoţia şi Italia, înainte de a intra în antrenorat după ce a părăsit Counties. Nathan este în prezent un om de afaceri în Irlanda.
"El (n.r. - Akurangi) m-a implicat datorită contactelor pe care le-am avut cu jucătorii. Am avut şi câţiva agenţi implicaţi şi am reuşit să atragem 17 băieţi străini care au mers în România", a spus Nathan.
Griffen, care s-a născut în Dunedin şi a crescut în Christchurch, locuieşte în Italia de 22 de ani. El a jucat pentru naţionala Italiei între 2004 şi 2009 şi a antrenat în Italian Rugby Union, în ultimii şapte ani.
"Am fost prieteni de aproximativ 10 ani”, a spus Griffen, descriind relaţia sa cu Akurangi.
Mai târziu, s-au întâlnit cu investitorul la cină, într-o seară la Milano şi totul "părea foarte în regulă".
Echipa a fost adunată şi Griffen a reuşit să îl aducă pe Vuna, care a jucat pentru diferite echipe din Marea Britanie de când a părăsit Australia şi s-a mutat în Europa, în 2015.
Vuna a spus că jucătorii au fost cazaţi într-o "zonă frumoasă" când au ajuns în oraşul de coastă Constanţa, dar facilităţile de antrenament şi rugbiul românesc în general "nu au fost cele mai bune".
"Era aproape de vestul sălbatic. Aş putea merge în Fiji sau Tonga şi facilităţile lor ar fi de două ori mai bune", a precizat el
Griffen a devenit ca antrenor asistent, dar s-a trezit rapid la conducere pentru că managerul nu a putut veni.
"Pe partea organizatorică, a fost foarte rău. Nu era nimeni în preajmă, nimeni nu a făcut nimic, nimeni nu a adus medici, nici nu a comunicat cu jucătorii când erau orele de antrenament", a precizat tehnicianul.
Griffen a făcut tot posibilul, dar "a fost greu": "Nu a existat niciun suport şi singurele le cuvinte în română au fost prin Google Translate.”
Dar, în ciuda provocărilor, Griffen a spus că jucătorii şi-au construit o cultură "foarte puternică".
"Băieţii au fost atraşi de acel vis de a fi o forţă", a spus el.
Dar a existat o problemă mai mare decât lipsa de facilităţilor şi a organizării, plata salariilor.
Celor care s-au alăturat clubului din străinătate li s-a promis prima plată imediat ce au ajuns în ţară. Asta nu s-a întâmplat. Zilele şi apoi săptămânile au trecut.
"Am întrebat unde sunt banii băieţilor", a spus Nathan.
"Băieţii au dat dovadă de fair-play, ei ştiau că sunt acolo pentru o singură meserie, aceea de a juca rugby, aşa că nu au pus prea multă presiune asupra lor. Dar după câteva săptămâni s-au întrebat <unde sunt banii>?", a adăugat el
Nathan a spus că au fost numeroase scuze: "Una a fost viza, că a trebuit să plecăm din ţară ca să putem obţine o ştampilă pe paşapoarte şi ei să semneze contractele. Totul a fost de rahat, dar noi am crezut asta, pentru că am vrut să fim plătiţi".
Pe măsură ce săptămânile au trecut, unii jucători au fost nevoiţi să sune acasă în Noua Zeelandă, pentru a face rost de bani pentru mâncare.
"Tinerii îşi sunau mamele şi taţii pentru a obţine bani. Am făcut presiuni asupra clubului să-i hrănească pe băieţi, iar ei au furnizat ceva de mâncare", a spus Nathan.
Acesta a spus că a ajuns la un punct în care jucătorii au fost "epuizaţi", pe măsură ce tensiunile au crescut cu privire la primirea banilor. Aproape jumătate dintre ei nu au vrut să continue să joace.
"Până la sfârşitul celor opt săptămâni, toată lumea s-a săturat şi dorea să ajungă acasă. Nu s-a vorbit despre viitorul clubului, ci doar despre a le plăti băieţilor ceea ce li se datora", a mai spus Nathan.
După mai multe luni, jucătorii încă încearcă să afle ce s-a întâmplat cu salariile lor.
Griffen a spus că el şi Nathan l-au întâlnit pe Rusen de câteva ori la biroul său din Constanţa, în timp ce jucau în România, dar "tot ce a spus a căzut".
"În ultimele patru luni, am încercat să obţinem clarificări de la el cu privire la ceea ce se întâmplă. Dorim un răspuns sincer. Dacă ne-ar fi spus că nu sunt bani, am fi fost răvăşiţi, dar cel puţin am fi primit un răspuns sincer", a declarat Griffen.
Cât despre Akurangi, Griffen a spus că acesta a dispărut.
"Când ne-am întors de la ultimul meci, sâmbătă seara, practic i-a abandonat pe toţi. Şi-a făcut bagajele şi ne-a părăsit. Nu am vorbit cu el şi voi fi sincer, dacă nu mai vorbesc niciodată cu el, nu mă va deranja”, a spus Griffen.
Vuna a declarat că plecarea lui Akurangi i-a făcut pe unii jucători să depăşească valabilitatea vizelor: "Am încercat să-i ajutăm pe aceşti băieţi să plece din România. Am încercat să găsim răspunsuri prin John (Akurangi), prin Ionel (Rusen), şi nu primeam nimic, zero comunicare."
Akurangi a negat că el ar fi de vină. El a afirmat că a fost la fel de mult o victimă ca şi jucătorii şi că nu a "primit nici un cent" pentru timpul petrecut cu echipa.
El a spus că şi-a făcut cercetările înainte de a se implica în proiectul românesc şi că îl cunoaşte pe Rusen de 10 ani.
"Ni s-a cerut să fim coproprietari ai clubului cu Ionel. Am spus că suntem interesaţi, dar că nu vrem să punem bani în asta, el a spus că nu trebuie, aşa că am spus că vom aduce experienţa şi contactele noastre. Apoi am luat legătura cu un număr de jucători şi i-am adus aici", a spus Akurangi.
Akurangi a ajuns în România abia la o săptămână după jucători, din cauza unei încurcături legate de biletele de avion.
"Când am ajuns acolo, mă aşteptam să văd că totul este în regulă. Dar am constatat că prima plată pentru jucători nu fusese făcută. Am avut întâlniri cu Ionel pentru a-l întreba ce se întâmplă, iar el a spus că are probleme, pentru că niciunul dintre jucători nu avea viză pentru a fi în România, aşa că niciunul dintre ei nu a putut primi plăţi şi ar trebui să lucreze la obţinerea vizelor", a spus el.
A sugerat ca jucătorii să părăsească România pentru a obţine vize după primul meci.
"Am pierdut acel meci, apoi Ionel a început să se plângă că nu i-a plătit pentru că au pierdut. Am spus <nu funcţionează aşa>. Apoi, în fiecare zi, în următoarele trei săptămâni, m-am certat cu el despre plata echipei. Au fost argumente grele şi mult stres pentru mine", şi-a amintit Akurangi, care a adăugat că îi pare "rău pentru situaţie".
Cât despre ptul că a lăsat echipa de izbelişte după ultimul meci, Akurangi a precizat că i s-a spus că a fost dat afară din apartamentul său.
"Am pierdut ultimul nostru joc, ne-am întors şi s-a produs dezastrul. Când m-am trezit dimineaţa la hotel, am primit un telefon în care mi se spunea că trebuie să părăsesc apartamentul imediat". a declarat el.
Akurangi a spus că, după ce s-a transferat la alt hotel, s-a întors să se alăture jucătorilor: "Băieţii plecau în următoarele zile. Unii dintre băieţi nu au vrut să plece, pentru că s-au gândit că, dacă pleacă, nu vor fi plătiţi.”
O sumă mică de bani a venit în cele din urmă în decembrie, dar nu era nici pe departe ceea ce se aşteptau jucătorii.
Akurangi a spus că a suferit şi el şi nu a "primit niciun cent" pentru timpul petrecut în România.
"Nu aveam bani, aşa că nu mâncam, nu puteam să beau nimic. Am refuzat să-i cer bani soţiei mele pentru că era în Noua Zeelandă şi nu primea bani de la muncă", a explicat el.
Akurangi a spus că este "o victimă sută la sută, precum ceilalţi": "Dar îmi asum responsabilitatea, pentru că le-am cerut să se implice în asta. Am verificat-o mai întâi şi am crezut că este un lucru grozav să încercăm să creăm. Dar problema este că Ionel nu a plătit."
Akurangi s-a întors acum în Noua Zeelandă şi nu are vreun venit regulat. El a spus că dacă le-ar putea plăti jucătorilor ceea ce li se datorează, ar face-o.
"Dacă pot, atunci simt că ar trebui să plătesc băieţii în privat. Nu spun că pot, pentru că nu pot, nu am aceşti bani. Dar aş vrea să găsesc asta pentru ei. Întotdeauna am în mintea mea că trebuie să-i rezolv pe băieţi. Chiar dacă pot sau nu, nu ştiu, dar încerc să găsesc soluţia", susţine el.
Akurangi a mai spus că experienţa l-a lăsat cu probleme financiare şi a recunoscut că a rămas cu o "amprentă proastă" asupra reputaţiei sale: "Sunt acolo unde sunt acum şi mă lupt din cauza acestei situaţii."
Ionel Rusen a avut o perspectivă diferită asupra modului în care s-au desfăşurat lucrurile.
El a spus că toţi jucătorii au fost plătiţi cu cât li se datora, deşi nu până în decembrie, iar majoritatea banilor pe care ei cred că nu i-au primit au fost prime de victorie, dar echipa a pierdut toate cele patru jocuri.
"Aceşti jucători au fost plătiţi pentru contractele lor, nu şi-au primit primele”, a spus Rusen.
Rusen a recunoscut că unii membri ai staff-ului, cum ar fi Akurangi, nu au fost încă plătiţi, dar a spus că vor primi ceva "poate într-o lună".
"În acest moment, echipa are probleme financiare din cauza coronavirusului. Municipalitatea nu a plătit clubului. Nu este un club privat, este un club al oraşului", a explicat Rusen.
El crede că jucătorii au înţeles că o mare parte din salariul lor includea sume care de fapt erau prime de victorie.
"Avem contractele şi bonusul în aceste contracte. Au primit 2.400 de euro, cu cheltuieli, apartament, transferuri, maşini şi tot", a adăugat el.
Dar Vuna a spus că nu ştie nimic despre primele de victorie: "Ca jucător şi persoană de calibrul meu, mă uit la astfel de detalii în contracte şi aprofundez mai mult decât trebuie. Dacă aş fi văzut, aş fi reacţionat altfel, nu m-aş fi dus la aeroport dacă salariul s-ar fi bazat pe bonusuri de câştig."
"Ni s-a spus că, de îndată ce vom ajunge, vom obţine un al doilea contract. L-am semnat şi, evident, acesta este bonusul pentru ceea ce urma să fie restul plăţii, dar nu l-am primit.”
Rusen a insistat că există un singur contract, dar a spus că-i înţelegepe jucători şi pe pe mebrii staff-ului.
"Îmi pare foarte rău pentru această situaţie, pentru că sunt prieten cu Cooper şi cu ceilalţi băieţi şi sunt un fost jucător. Nu este vina mea, am făcut tot posibilul să le plătesc în trecut şi am întârziat două luni, dar am plătit contractele. Am încercat să îi ajutăm pe aceşti oameni, dar în acest moment oraşul nu trimite niciun ban clubului şi cred că echipa va dispărea", a mai spus Rusen.
Vuna, Nathan şi Griffen au spus că nu cred că ei sau altcineva vor mai primi vreodată banii.
În ciuda a ceea ce au descris ca fiind o experienţă teribilă, jucătorii au spus că au fost de acord să joace ultimul lor meci în România pentru ei înşişi, deşi nu fuseseră plătiţi.
"Am vrut să o facem doar din dragoste pentru joc. Ne-am întristat şi ne-am întrebat pe drumul spre teren dacă am luat decizia corectă, dar am spus <hai să o facem, să jucăm acest joc>. Acesta este mesajul pe care vrem să-l împărtăşim tuturor... că există dragoste în acest joc", a conchis Vuna.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
