Preşedintele rus Vladimir Putin este ”pregătit” să stea de vorbă cu Donald Trump, dar aşteaptă ”semnale” de la Washington, anunţă vineri Kremlinul şi replică miliardarului că o scădere a preţului petrolului nu va avea nicio incidenţă asupra Războiului din Ucraina, relatează AFP.
”Putin este pregătit. Aşteptăm semnale. Toată lumea este pregătită”, le-a declarat unor jurnalişti un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
El nu oferă niciun indiciu despre un eventual calendar sau natura acestor semnale aşteptate, după ce noul preşedinte american Donald Trump a anunţat, la rândul său, joi, că este pregătit să se întâlnească imediat cu Vladimir Putin.
”E greu să citeşti în zaţul de cafea aici”, a declarat Peskov, trimiţând mingea în terenul Casei Albe.
Joi, Donald Trump şi-a exprimat voinţa de a se întâlni cu omologul său rus.
”Cred, din câte aud, că Putin vrea să mă întâlnească, Ne vom întâlni imediat ce va fi posibil. Eu m-aş întâlni imediat cu el”, a declarart el unor jurnalişti în Biroul Oval.
”În fiecare zi în care nu ne întâlnim sunt ucişi militari pe câmpul de luptă”, a declarat el, apreciind că este ”un război ridicol”.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ”este pregătit să negocieze un acord, le-ar plăcea să oprească” războiul, a adăugat el.
Zelensky is "not an angel," he "should not have let this war happen," Trump told Fox News
— MAKS 24 (@Maks_NAFO_FELLA) January 24, 2025
He's fighting a much bigger country, much bigger, much more powerful. He shouldn't have done it because we could have made a deal.
Zelensky, I'll tell you this: he wants to make… pic.twitter.com/wcflorYk4h
Joi, mai devreme, într-un discurs la Forumul Econiomic Mondial (WEF) de la Davos, Donald Trump cerea o scăcere a preţului petrolului, apreciind că, dacă ar fi mai ieftin, ”Războiul din Ucraina s-ar termina imediat”.
Dmitri Peskov i-a răspuns vineri că acest conflict din Ucraina ”nu depinde de preţul petrolului”.
Acest conflict ”decurge dintr-o ameninţare la adresa securităţii naţionale ruse”, a subliniat el.
După alegerea lui Trump, Rusia, Ucraina şi aliaţii lor aşteaptă să vadă ce poziţii va adopta imprevizibilul lider american în privinţa ajtorului militar american crucial Ucrainei, în contextul în care miliardarul se laudă cu relaţia sa bună cu preşedintele rus.
Ucraina se teme că poate fi împinsă la masa negocierilor într-o poziţie defavorabilă, din cauză că se află în dificultate pe front, şi că poate fi constrânsă să cedeze teritoriile ocupate de către Rusia.
NEGOCIERI ÎN VEDEREA DEZARMĂRII NUCELARE ”CÂT MAI RAPID”
Kremlinul cere vineri Statelor Unite să angajeze negocieri în vederea dezarmării nucleare ”cât mai rapid”, la câteva zile după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.
”Avem interesul să lansăm procesul negocierilor cât mai rapid”, a declarat presei Dmitri Peskov, apreciind că ”mingea este în terenul americanilor, care au suspendat toate contactele substanţiale” în acest subiect cu Moscova.
”Este în interesul întregii lumi”, a adăugat el.
Peskov consideră însă că ”nu putem” purta negocieri ”fără să ţinem cont de potenţialurile nucleare ale Franţei sau regatului Unit”.
”Eealităţile actuale dictează această necesitate, acesta este motivul din cauza căruia avem despre ce să vorbim şi trebuie să o facem”, a subliniat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.
El a deplâns faptul că ”s-a pierdut timp”.
Rusia şi Statele Unite s-au retras în 2019 din Tratatul Forţelor Nucleare cu rază Intermediară de acţiune (INF), semnat pe vremea fostei Uniuni Sovietice (URSS), care privea armamentul nuclear cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri.
Ele s-au acuzat de faptul că nu mai respectau dspoziţiile tratatului.
Moscova a anunţat însă că nu va relansa producţia acestui tip de rachetă, atât timp cât Statele Unite nu o vor desfăşura în străinătate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...