Fosta jucătoare cehă de tenis Lucie Safarova, care s-a retras în mai din activitatea sportivă, a anunţat, joi, că a dat naştere unei fetiţe.
“M-am trezit în această dimineaţă mamă… nimic nu se compare cu acel sentiment! Bine ai venit în familia noastră, Lea…”, a notat Safarova pe Instagram.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Lucie Safarova, în vârstă de 32 de ani, anunţase la 4 iulie că ea şi Tomas Plekanec, fost jucător în NHL, vor deveni părinţi.
Safarova are în palmares şapte titluri la simplu şi 15 la dublu. Ea a câştigat cinci trofee de grand slam alături de Bethanie Mattek-Sands şi medalia de bronz la JO-2016, alături de Barbora Strycova. Fosta sportivă are în palmares şi patru trofee Fed Cup (2011, 2012, 2014, 2015).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.