Echipa naţională a Franţei a învins duminică seara, în deplasare, scor 3-1, echipa naţională a Italiei, într-un meci din grupa A2 a Ligii Naţiunilor. Francezii s-au clasat pe primul loc al grupei, impunându-se la un gol diferenţă în faţa italienilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Franţa avea nevoie de o victorie la două goluri diferenţă la Milano pentru a trece pe prima poziţie din grupa A2 a Ligii Naţiunilor. Şi echipa lui Didier Deschamps a obţinut-o. Rabiot a deschis scorul în startul meciului, minutul 2, punând presiune pe Squadra Azzura. În minutul 33 Lucas Digne a executat perfect o lovitură liberă, mingea a lovit transversala, apoi a deviat în plasă din portarul italian Vicario. După numai două minute Andrea Cambiaso i-a readus pe italieni în joc, însă oaspeţii au mai înscris o dată, în minutul 65, prin Adrien Rabiot – lovitură de cap la un corner executat de Digne. S-a încheiat 3-1 pentru Franţa, care a câştigat grupa A2, cu 13 puncte.

La Budapesta,Israel a învins Belgia cu 1-0. Israel a lovit o dată bara, prin căpitanul Eli Dasa, portarul Daniel Peretz a avut două intervenţii salvatoare în faţa lui Trossard, dar Yarden Shua a înscris golul victoriei în minutul 86, aducând primul succes pentru israelieni în această grupă A2.

În clasament, Franţa şi Italia au avut câte 13 puncte, fiind despărţite de golaveraj. Francezii s-au impus cu golaveraj +6, faţă de +5 al Italiei. Belgia a fost a treia, cu 4 puncte, iar Israel a patra, cu patru puncte, dar cu golaveraj mai slab.

În sferturile Ligii Naţiunilor s-au calificat Franţa şi Italia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.