Echipa naţională a Germaniei a încheiat la egalitate marţi seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa naţională a Ungariei, în grupa A3 a Ligii Naţiunilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Germanii au marcat o singură dată, în repriza secundă, prin Felix Nmecha, dar au fost egalaţi de Ungaria la ultima fază a meciului, dintr-un penalti acordat pentru un henţ în careu. A transformat Dominik Szoboszlai  şi meciul s-a terminat 1-1. Germania se impune în grupa A3, cu 14 puncte. Pe locul secund s-a clasat, cu 9 puncte, echipa Ţărilor de Jos, care a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu Bosnia, în deplasare. Locul trei a fost ocupat de Ungaria (6 puncte), iar locul al patrulea de Bosnia, cu numai două puncte.

În grupa B4 Ţara Galilor a reuşit să treacă pe primul loc al clasamentului, cu 12 puncte, şi să promoveze în prima divizie europeană, după 4-1 cu Islanda. Turcia, fosta ocupantă a primului loc, a pierdut în Muntenegru, cu 1-3, şi a rămas pe locul secund, cu 11 puncte. Este prima victorie a echipei din Muntenegru în această grupă. Unde pierduse toate meciurile de până acum.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Suedia s-a distrat cu Azerbaidjan, victorie la scor 6-0, iar suedezii au mai ratat câteva ocazii, inclusiv un penalti, prin Isak, în minutul 49. Suedia promovează în divizia secundă europeană, câştigând grupa C1, cu 16 puncte, faţă de locul secund, Slovacia, care a adunat doar 13 puncte.

Rezultate înregistrate marţi seara, în grupele Ligii Naţiunilor:

Grupa A3: Bosnia - Ţările de Jos 1-1 (Demirovic 67 / Brobbey 24);

Grupa A3: Ungaria – Germania 1-1 (Szoboszlai  90+9 penalti / Nmecha 76);

Grupa B1: Cehia – Georgia 2-1 (Sulc 3, Hlozek 24 / Mikautadze 60);

Grupa B1: Albania – Ucraina 1-2 (N. Bajrami 75 penalti / Zinchenko 5, Yaremchuk 10);

Grupa B4: Muntenegru – Turcia 3-1 (N. Krstovic 29, 45, 73 / Kenan Yildiz 37);

Grupa B4: Ţara Galilor – Islanda 4-1 (Cullen 32, 45+1, B. Johnson 65, H. Wilson 79 / A. Gudjohnsen 8);

Grupa C1: Slovacia – Estonia 1-0 (Strelec 72);

Grupa C1: Suedia – Azerbaidjan 6-0 (Kulusevski 10, 57, Gyokeres 26, 37, 58, 70);

Grupa D2: Malta – Andorra 0-0.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.