Tehnicianul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat marţi seară, după calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, că victoria cu 2-0 din meciul cu Chelsea este un rezultat meritat şi că este încântat de faptul că formaţia madrilenă merge mai departe în competiţie.
“A fost un meci în care chiar a trebuit să suferim pentru a câştiga. Iniţial, cei de la Chelsea ne-au creat probleme, dar ne-am descurcat. Până la urmă, am avut o prestaţie solidă. Am avut un nivel bun, am fost în special solizi pe linia de fund. Este un rezultat meritat şi suntem absolut încântaţi. Intervenţia mare a lui Courtois a fost foarte importantă. Nu voiam ca ei să înscrie. Ar fi putut fi îngrijorător. În repriza a doua am fost mai puternici”, a spus Ancelotti.
Real Madrid a acces în semifinalele LC trecând în sferturi de Chelsea. Marţi seară, la Londra, madrilenii s-au impus, scor 2-0, prin golurile marcate de Rodrygo, în minutele 58 şi 80. În tur, Real Madrid a câştigat tot cu scorul de 2-0.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.