Echipa FCU Craiova a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa a doua a ligii secunde.
Meciul de la Craiova a început într-o atmosferă dezolantă, cu mai puţin de o mie de spectatori în tribună. Gazdele au marcat unicul gol al înfruntării în minutul 25, când Sekou Sidibe a profitat de o eroare în apărarea târgoviştenilor, a rămas singur cu poarta goală şi a înscris. Tot Sidibe a ratat în minutul 43, la o fază în care a reluat cu o lovitură de cap o centrare venită din corner, dar Martac a respins de pe linia porţii. În minutul 75 un gol al craiovenilor, marcat de Padula, a fost anulat din cauza unei poziţii de ofsaid.
FCU Craiova s-a impus în final cu 1-0 şi a reuşit prima victorie a sezonului, în timp ce Chindia a bifat a doua înfrângere consecutivă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.