Jucătoarea canadiană Leylah Fernandez, locul 88 WTA, a caştigat, duminică, primul trofeu din carieră, la vârsta de 18 ani.
Ea a învins-o, în finala turneului de categorie WTA 250 de la Monterrey, cu scorul de 6-1, 6-4, pe sportiva elveţiană Viktorija Golubic, locul 102 WTA, venită din calificări, după un meci care a durat o oră şi 29 de minute.
Învingătoarea primeşte un premiu de 29.200 de dolari şi 280 de puncte WTA, iar învinsa, 16.398 de dolari şi 180 de puncte WTA.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fernandez a urcat, după acest turneu, pe locul 72 WTA, cel mai bun din carieră, iar Golubovic, 28 de ani, pe locul 81 WTA.
Leylah Fernandez va juca după competiţia mexicană la Miami Open, în calificări, şi va da piept, în primul tur, cu Mihaela Buzărnescu, locul 137 WTA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.