Legendara echipă Harlem Globetrotters, care a călătorit peste tot în lume pentru a promova baschetul spectacol, a cerut o licenţă în NBA, campionatul profesionist nord-american, informează marca.com.
Profitând de planurile de extindere ale NBA, de la 30 la 32 de echipe, Harlem Globetrotters a transmis o scrisoare prin care solicita un loc în cea mai puternică şi urmărită competiţie de baschet din lume.
"Dragă NBA,
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
A trecut ceva timp de la ultima noastră întâlnire formală. 72 de ani mai exact. Dar ne amintim încă din acea zi din 1949, când ne-am confruntat cu campioana mondială Lakers (n.r. - Minneapolis Lakers, nu LA Lakers). Şi pentru al doilea an consecutiv am fost victorioşi.
Cu toate acestea, pe vremuri, asta era o imagine rară. Pentru o mare parte din America, jucătorii negri au fost, în mod literal, împiedicaţi să joace cu şi împotriva jucătorilor albi.
Chiar dacă am fost noi, The Original Harlem Globetrotters, care am adus jocul de stradă înăuntru. Chiar dacă Trotters au popularizat conducerea mingii pe la spate şi printre picioare (a la Kyrie - n.r. - Irving), pasa fără a privi (a la LBJ - LeBron James), dunk-ul (a la The Freak - n.r. - Giannis Antetokounmpo), contraatacul rapid (fast break) (a la Magic - n.r. - Johnson), aruncarea din săritură de la jumătatea terenului (a la Steph - Stephen Curry) şi au inventat aruncarea din cârlig de la jumătatea terenului (a la nimeni).
Oamenii spun că jocul din 1949 a fost scânteia pentru integrare în NBA. La trei ani după ce Jackie Robinson a rupt bariera de culoare a baseball-ului, aţi permis în cele din urmă jucătorilor afro-americani să bată mingea.
Dar, în loc să ne laşi să intrăm, ne-ai luat jucătorii. Primul jucător negru care a semnat un contract NBA - Nat Sweetwater Clifton, a fost un Harlem Globetrotter. Primul negru care a jucat într-un meci NBA - Earl Lloyd, un alt Globetrotter. Deşi a fost greu să-i vedem plecaţi, am fost mândri de tinerii noştri negri că au provocat o schimbare atât de semnificativă jocului.
Am continuat să umplem arene şi să dezvoltăm jocul de baschet pe tot globul. Când NBA se chinua să atragă mai mult de câteva mii de fani, am fost de acord să programăm dublarea jocurilor cu Globetrotters. Pe măsură ce NBA a crescut, ai reuşit să atragi cei mai buni jucători negri, dar ne amintim cine a ajutat-o pe NBA să înceapă totul.
Nu ne înţelegeţi greşit, ne place ceea ce ai făcut recent şi suntem mândri de modul în care jucătorii tăi se ridică pentru a face diferenţa în comunităţile lor. Dar nu vă înşelaţi: baschetul nu ar fi ceea ce este astăzi fără noi.
Tu ai jucat meciuri în 17 ţări. Noi am jucat în 122. Am dus baschetul pe scena mondială.
Lumea nu ar fi auzit niciodată de Dr. James Naismith, inventatorul baschetului, dacă nu ar fi fost Globetrotters.
Noi răspândim jocul!
Fapte.
Pe atunci eram noi; noi am fost cei care am păstrat speranţa vie şi jocul pe care îl urmărim cu toţii, îl jucăm şi îl iubim astăzi... cu viaţă.
Felicitări pentru că ai devenit o industrie de mai multe miliarde de dolari, cu eforturi internaţionale şi oferte mass-media enorme. Noi ne-am ţinut capul jos şi ne-am concentrat asupra a ceea ce înseamnă cel mai mult pentru noi - spectacol de baschet de clasă mondială, unirea familiilor şi răspândirea bucuriei jocului.
Deci, dacă tu crezi cu adevărat în ceea ce ai spus despre justiţia socială, întoarcerea la <normal> trebuie să arate diferit. Nu poţi pur şi simplu să te comporti ca şi cum nu am mai exista. Este timpul să corectăm greşelile şi să rescriem istoria. Este timpul ca NBA să onoreze ceea ce Globetrotters au făcut pentru sportul NOSTRU, atât aici, în SUA, cât şi în întreaga lume.
Pe baza a ceea ce am dovedit deja, putem alinia o echipă de talente la egalitate cu profesioniştii de astăzi şi dorim şansa de a face asta. În calitate de echipă de baschet profesionist de renume mondial şi legendară, îi cerem comisionarului Adam Silver, guvernatorilor NBA şi puterilor care sunt să acorde The Original Harlem Globetrotters o franciză NBA. Nu acum, ci chiar acum!", se arată în scrisoarea adresată NBA.
Harlem Globetrotters este o echipă de baschet demonstrativ, fondată în 1926, la Chicago şi numită iniţial Chicago Globetrotters. Din 1929, a devenit New York Globetrotters şi, ulterior, Harlem Globetrotters, după numele cartierului new-yorkez considerat centrul culturii afro-americanilor din SUA. Sediul formaţiei este acum în Atlanta, Georgia.
Îmbinând baschetul cu teatrul şi comedia, Harlem Globetrotters a ţinut peste 26.000 de spectacole în toată lumea, inclusiv în România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.