Tehnicianul Jurgen Klopp a apărat revenirea lui Mohamed Salah la Liverpool de la Cupa Africii pe Naţiuni, răspunzând criticilor care pun la îndoială loialitatea atacantului faţă de Egipt, relatează SkySports.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Salah a revenit miercuri la Liverpool pentru a începe un "program intensiv de reabilitare" după ce a suferit o accidentare musculară în meciul Egiptului cu Ghana (2-2) de săptămâna trecută.

Între clubul din Premier League şi Federaţia egipteană de fotbal s-a ajuns la un acord pentru ca Salah să se întoarcă pe Merseyside pentru tratament, dar plecarea sa din tabăra Egiptului a fost criticată de unii comentatori şi foşti jucători.

Klopp a clarificat revenirea lui Salah de la Cupa Africii pe Naţiuni şi a spus că acesta va juca pentru Egipt în ultimele etape ale turneului dacă va fi apt.

"Atât Egiptul, cât şi Liverpool au acelaşi interes, vrem ca Mo Salah să fie apt cât mai curând posibil. Dacă rămâne în Africa şi nu poate face tratamentul adecvat, va întârzia totul, mai ales pentru Egipt ajunge în fazele superioare. Îl aducem aici nu pentru că vrem să-l luăm de la Egipt, ci doar pentru a-i oferi cel mai bun tratament medical. Asta este tot ceea ce ne dorim. Toată lumea este de acord. Dacă Salah este apt şi Egiptul merge în finală, a fost întotdeauna clar, el se întoarce, 100%. Mo vrea asta, noi vrem asta", a spus Klopp.

"În rest, dacă cineva pune la îndoială loialitatea lui Mo Salah ar trebui să se întrebe dacă loialitatea lor este corectă, pentru că Mo Salah este cu siguranţă cel mai loial egiptean pe care l-am întâlnit în viaţa mea", a adăugat tehnicianul german.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.