Tehnicianul echipei Liverpool, Jurgen Klopp, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că este mândru de parcursul de până acum al formaţiei sale, care va juca finala Ligii Campionilor cu Real Madrid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Ar însemna foarte mult să câştigăm. Dacă eşti om de fotbal, ştii că este absolut excepţional ce au făcut băieţii mei până acum. Până la urmă, bineînţeles, totul se măsoară în culoarea medaliei. Suntem mulţumiţi. Sunt foarte mândru de ce am reuşit până acum. Din punctul meu de vedere, Real Madrid este favorită, pentru că are experienţă multă, dar vreau ca noi să fim la acelaşi nivel. Dacă suntem la cel mai bun nivel al nostru, este greu să joci împotriva noastră”, a spus Klopp, potrivit uefa.com.

De cealaltă parte, antrenorul formaţiei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat că este încrezător înainntea finalei LC.  “Moralul echipei este bun. Sunt încrezător, ştiu că voi fi un pic emoţionat mâine, dar este normal şi atunci când mă uit la chipurile jucătorilor îmi trec emoţiile. Trebuie să ne arătăm calităţile. Trebuie să arătăm tot ce am arătat în acest sezon. Liverpool va încerca să facă un joc intens, are multă calitate individuală. Echipa care îşi va arăta cel mai bine calitatea va câştiga. Am meritat să ajungem în finală, pentru că avem calitate. Dacă nu ai asta, nu ajungi într-o finală. Însă calitatea şi talentul nu sunt de ajuns. Trebuie să faci o echipă, să te asiguri să toţi jucătorii sunt implicaţi”, a afirmat Ancelotti.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Finala Ligii Campionilor, Liverpool – Real Madrid, se va disputa sâmbătă, de la ora 22.00, pe Stade de France. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.