Mijlocaşul belgian al echipei Manchester City, Kevin De Bruyne, absent din cauza unei accidentări din luna august, a fost inclus pe lista jucătorilor pentru a participa la Cupa Mondială a cluburilor din Arabia Saudită, în decembrie, au anunţat miercuri organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Este o "includere neaşteptată", după cum a spus FIFA, deoarece revenirea mijlocaşului belgian nu era aşteptată până la începutul anului 2024.

Internaţionalul belgian s-a accidentat la coapsă în timpul finalei Ligii Campionilor cu Inter Milano, la începutul lunii iunie, şi a suferit o recidivă în primul meci al sezonului din prima ligă engleză, contra lui Burnley, la 11 august. El nu a mai jucat de la operaţie, iar revenirea sa era aşteptată mai degrabă în ianuarie decât în decembrie.

Manchester City va înfrunta marţi, 19 decembrie, în semifinalele Cupei Mondiale a Cluburilor, fie pe Leon din Mexic, fie pe Urawa Red Diamonds din Japonia. Dacă vor câştiga, vor juca în finala de vineri, 22 decembrie.

"Acest turneu este foarte important, foarte prestigios", a comentat Pep Guardiola, citat de Fifa. "Nu este uşor să te califici pentru el şi nici să îl câştigi. Avem nevoie doar de un (trofeu) pentru a închide cercul şi a câştiga toate titlurile posibile pentru City"

Clubul englez, deţinut de şeicul Mansour, a realizat tripla campionat, Cupa Angliei şi Liga Campionilor în 2023, înainte de a câştiga Supercupa Europei la penalty-uri împotriva FC Sevilla la jumătatea lunii august.

Kevin de Bruyne este component al naţionalei Belgiei, adversara României la Euro-2024.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.