Jucătorii austrieci consideră că nu ar fi trebuit să piardă meciul cu România, din etapa a doua a grupelor Ligii Naţiunilor, deoarece au jucat mai bine.
"Evaluarea şanselor noastre nu a fost bună, în schimb România a fost foarte eficientă. Nu cred că România merita să câştige, dar ar fi trebuit să jucăm mai bine. Ne-am găsit bine ritmul după 15 minute, de asemenea, am ieşit bine de la vestiare în a doua repriză. Dar lovitura liberă dinaintea celui de-al doilea gol a fost nejustificată. Am avut şanse mai mult decât suficiente de a câştiga", a declarat Julian Baumgartlinger, căpitanul echipei Austriei, potriivt Der Standard.
"Nu cred că înfrângerea a fost meritată. În general, am avut jocul sub control, nici măcar nu ştiu cum au marcat cele trei goluri. La final, nu a fost suficient. Când eşti condus atât de devreme, este dificil să revii, dar am fost echipă mai bună în ceea ce priveşte evoluţia", a afirmat Martin Hinteregger.
"Sunt clar nemulţumit, două goluri nu ne-au ajutat. Ne-am dorit cu adevărat să câştigăm, aşa că nu contează dacă am înscris. Nu am început bine, dar apoi am revenit bine, însă nu am reuşit o presiune mare, ca în jocul din Norvegia", a spus Christoph Baumgartner, autorul primului gol al gazdelor.
Reprezentativa României a învins, luni seară, la Klagenfurt, cu scorul de 3-2 (1-1), selecţionata Austriei, într-un meci din etapa a doua a grupelor Ligii Naţiunilor. Ca urmare a rezultatelor din primele două etape, România este lider în clasamentul primei grupe a ligii B.
Pentru echipa României au înscris Alibec ‘3, Grigore ’51 şi Maxim ’69. Gazdele au marcat prin Baumgartner ’17 şi Onisiwo ‘81.
În cealaltă confruntare din grupă, Irlanda de Nord a fost învinsă cu 5-1 de Norvegia.
În prima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor, vineri, România a remizat acasă cu Irlanda de Nord, scor 1-1, şi Austria a învins Norvegia, scor 2-1.
Clasamentul grupei 1 a ligii B: 1. România – 4 puncte, 2. Austria – 3 puncte, 3. Norvegia – 3 puncte, 4. Irlanda de Nord – un punct.
Etapa a treia programează, la 11 octombrie, meciurile Norvegia – România şi Irlanda de Nord – Austria.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.