Jaqueline Cristian a fost numită jucătoarea ITF a lunii martie, după ce a câştigat turneele de la W60 Trnava şi W25 de la Palmanova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sportiva în vârstă de 24 de ani a început luna martie cu al doilea trofeu al carierei sale ca importanţă, la Trnava, şi a încheiat-o cu primul său trofeu pe zgură din ultimii patru ani, la Palmanova, înregistrând o serie de zece victorii.

La Trnava, ea a învins trei jucătoare care au făcut parte din top 50 WTA: Clara Tauson (fost WTA 33), Tamara Zidansek (fostă număr 22) şi Oceane Dodin (fostă 46).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În martie, Jaqueline Cristian a câştigat 20 de seturi şi a pierdut patru. Trei dintre seturi le-a câştigat cu 6-0.

În plus, a urcat 90 de locuri în clasamentul WTA, în prezent fiind pe 176.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.