Pentru că a câştigat toate meciurile din grupă, Italia va primi premiul maxim, de 34 de milioane de euro, după ce a cucerit, duminică, pe Stadionul Wembley din Londra, titul de campioană europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cu un egal şi două victorii în faza grupelor, finalista Anglia va primi 30,25 de milioane de euro. 

Numai premiul pentru câştigarea finalei a fost de zece milioane de euro, în timp ce învinsa a avut asigurate şapte milioane de euro.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De obicei, din premiul total, o proporţie 40 la sută este împărţită de jucători. Dacă aşa va fi, fotbaliştii naţionalei Italiei (lotul a avut 26 de jucători) vor împărţi 13,6 milioane de euro, iar cei ai reprezentativei engleze, 12,1 milioane de euro.

Echipa Italiei a câştigat, duminică seară, pe Stadionul Wembley din Londra, Campionatul European de fotbal, învingând în finală Anglia, scor 4-3 în urma loviturilor de departajare. Pentru Italia este al doilea trofeu continental, după cel obţinut în 1968.

Pentru englezi a deschis scorul Luke Shaw, în minutul 2. Este cel mai rapid gol înscris vreodată într-o finală de Euro.

Italienii au egalat prin Bonucci, în minutul 67. Bonucci este cel mai în vârstă jucător care a înscris într-o finală de Euro (34 de ani, 71 de zile).

La finalul prelungirilor, s-a trecut la loviturile de departajare, scorul fiind 1-1.

La loviturile de departajare, pentru Italia au marcat Berardi, Bonucci şi Bernardeschi. Au ratat Belotti şi Jorginho.

Pentru Anglia au marcat Kane şi Maguire. Au ratat Rashford, Sancho şi Saka.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.