Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 58 WTA şi cap de serie numărul 7, a câştigat, duminică, turneul BRD Bucharest Open, impunându-se în finala cu sportiva germană Julia Goerges (locul 45 WTA şi cap de serie 3), scor 6-3, 7-5.
Begu s-a impus într-o oră şi 37 de minute.
Românca a reuşit un break în primul set, la scorul de 1-1. Ea şi-a adjudecat setul în 42 de minute.
În setul al doilea, Goerges a făcut break la 3-3, preluând conducerea cu 4-3, însă imediat Begu a făcut rebreak şi a egalat - 4-4. Irina Begu a câştigat apoi setul cu 7-5.
Begu va disputa la BRD Bucharest Open şi finala de dublu, alături de Raluca Olaru. Cele două, favorite principale, vor întâlni cuplul Elise Mertens/Demi Schuurs (Belgia/Olanda), cap de serie numărul 2.
Pentru Irina Begu, este al patrulea titlu WTA la simplu, după cele obţinute la Taşkent (2012), Seul (2015) şi Florianopolis (2016).
La dublu, Begu are în palmares patru trofee în circuitul WTA: 2014 - Rio de Janeiro (alături de Irigoyen), Seul (Arruabarrena); 2013 - 's-Hertogenbosch (Medina Garrigues); 2012 - Hobart (Niculescu).
Premiul pentru câştigătoarea turneului de la Bucureşti la simplu este de 43.000 de dolari şi 280 de puncte WTA, iar cea pentru învinsa din finală este de 21.400 de dolari şi 180 de puncte.
La dublu, premiul pentru perechea care va câştiga finala este de 12.300 de dolari şi 280 de puncte, iar cel pentru cuplul învins în finală este de 6.400 de dolari şi 180 de puncte.
Begu: Sunt foarte foarte fericită, nu-mi vine să cred că trofeul este al meu
Jucătoarea Irina Begu a declarat, duminică, după ce a câştigat turneul BRD Bucharest Open, că în urmă cu o lună, când a fost întrebată ce părere are despre trofeu, nu se gândea că va ajunge să îl câştige.
"În urmă cu o lună a venit Cătălina Cristea să mă întrebe de acest trofeu, ce părere am... Nu m-am gândit nicio secundă că după o lună îl voi ţine în mână. Sunt foarte foarte fericită şi nu-mi vine să cred că este al meu", a spus Begu la ceremonia de premiere.
Begu a felicitat-o pe adversara sa din finală, Julia Goerges, şi i-a adresat câteva cuvinte în limba engleză: "Felicitări. Îţi urez succes pentru restul sezonului. Ştiu că eşti o jucătoare bună şi vei câştiga turnee".
Irina Begu le-a mulţumit publicului, colaboratorilor săi şi sponsorilor. "În ultimele două luni de zile am muncit foarte mult, mulţumesc echipei mele. Acest turneu este foarte importan pentru noi, vreau să le mulţumesc şi sponsorilor. Sper să-l mai avem pentru mulţi ani de-acum încolo. Încă o dată vă mulţumesc şi ne vedem la anul", a adăugat ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.