Clubul UTA a ajuns în cursul acestei după-amieze la un acord cu antrenorul Ionuţ Badea pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei. Contractul este semnat pe perioada campionatului în curs, cu posibilitate de prelungire în vară, din partea clubului.
"Opţiunea noastră pentru domnul Ionuţ Badea a fost determinată de calităţile dovedite în cariera sa de antrenor, de faptul că este adeptul unui sistem tactic care se pliază pe calităţile şi automatismele dobândite de componenţii echipei noastre şi de faptul că, fiind un poliglot care vorbeşte cinci limbi străine, poate gestiona fără probleme relaţia cu un vestiar multicultural cum este cel al echipei noastre", a anunţat clubul arădean.
Ionuţ Badea a fost un jucător important pentru fotbalul românesc, adunând 275 de partide în tricoul unor echipe importante precum Dinamo, FC Argeş, FC Vaslui sau Oţelul Galaţi. Şi-a început cariera de antrenor la FC Argeş, echipă pe care a condus-o în două mandate, dar a mai antrenat şi la Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Cluj, FC Braşov, Oţelul Galaţi, Concordia Chiajna şi Astra Giurgiu. A fost de asemenea şi antrenor secund al echipei naţionale, în perioada 2014-2017.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Ne amintim cu plăcere de momentul în care, în vara anului 2020, UTA şi FC Argeş au promovat la braţ în prima ligă, la capătul meciului direct dintre cele două echipe, disputat la Piteşti. Sperăm ca acele momente de bucurie să aibă o continuitate pentru Ionuţ Badea, de data aceasta pe banca echipei noastre", scrie sursa citată.
Badea îl înlocuieşte în funcţie pe Laszlo Balint, care a demisionat luni.
UTA ocupă locul 10, cu 28 de puncte după 23 de etape în Liga 1 Casa Pariurilor. În ultima rundă, formaţia din Arad a remizat, scor 1-1, cu Rapid, în deplasare. UTA nu a mai câştigat în Liga I din 25 octombrie 2021, de atunci înregistrând cinci rezultate de egalitate şi cinci înfrâmgeri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.