Naţionala de handbal feminin a României a învins miercuri, la Chieti, reprezentativa Italiei, scor 30-21 (17-8), în manşa tur din faza play-off a Campionatului Mondial din 2025.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Principalele marcatoare ale partidei au fost Rossomando 3 goluri, pentru Italia, respectiv Elghaoui 4, Mihai 4, Boiciuc 4, Ostase 3, Gogîrlă 3, Popa 3, pentru România. Din lotul advers a făcut parte şi centrul Bianca Ioana Bărbosu, jucătoare de origine română.

Meciul retur va avea loc duminică, la Bistriţa, iar câştigătoarea din dubla manşă se califică la turneul final al CM2025, programat în Germania şi Olanda, între 26 noiembrie – 14 decembrie. Va fi a 27-a ediţie, iar România este în continuare singura naţională participantă la toate ediţiile. La turneul final vor participa 32 de echipe.

În celelalte meciuri din play-off se joacă partidele dintre Croaţia – Spania, Elveţia – Slovacia, Portugalia – Muntenegru, Insulele Feroe – Lituania, Polonia – Macedonia de Nord, Slovenia – Serbia, Islanda – Israel, Cehia – Ucraina, Austria – Turcia, Suedia – Kosovo.

Deţinătoarea trofeului este Franţa, care în finala din 2023 a dispus de Norvegia, cu 31-28, cucerind astfel al treilea titlu mondial. Celelalte trei echipe europene calificate direct la turneul final al CM2025 sunt medaliatele de la CE2024, adică Norvegia, Danemarca şi Ungaria.

România s-a clasat pe locul 12, fiind şi ultima participare la un turneu internaţional de calibru pentru căpitanul Cristina Neagu, retrasă de la echipa naţională între timp. În palmares, România are patru medalii: aur (1962), argint (1973, 2005) şi bronz (2015). Cea mai slabă clasarea a fost în 2001, locul 17.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.